Clipe de coșmar pe o stradă din Cluj-Napoca: băiat de 9 ani, găsit inconștient cu multiple traumatisme. A fost lovit de o mașină și aruncat într-un alt autovehicul

Actualizat: 25 februarie 2026, 11:36

Un copil de 9 ani a fost grav rănit miercuri, în jurul orei 11:00, într-un accident rutier produs pe strada Ciobanului din Cluj-Napoca. Minorul a fost găsit în stare de inconștiență, cu multiple traumatisme, și a fost transportat de urgență la spital de un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul s-ar fi produs în jurul orei 10:55, după ce copilul ar fi traversat neregulamentar, printr-un loc nemarcat și nesemnalizat. Băiatul a fost lovit de un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, care circula dinspre Calea Florești spre strada Răvașului. În urma impactului, minorul a fost proiectat într-un alt autovehicul care venea din sens opus.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Poliția continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs accidentul.

Clipe de coșmar pe o stradă din Cluj-Napoca: băiat de 9 ani, găsit inconștient cu multiple traumatisme. A fost lovit de o mașină și aruncat într-un alt autovehicul 1
(Foto: Info Trafic jud. Cluj)

Advertisements
error: Content is protected !!