/

Clujenii sunt chemați din nou în stradă! A treia zi de proteste în Cluj-Napoca împotriva abuzurilor și capturarea Justiției de către corupți

Actualizat: 12 decembrie 2025, 07:51

Pentru a treia zi la rând, la Cluj-Napoca se anunță un nou protest în sprijinul independenței Justiției și împotriva a ceea ce organizatorii numesc „abuzuri” și „capturarea Justiției de către corupți”. Manifestanții sunt chemați să iasă în stradă vineri, 12 decembrie, de la ora 19:00, în fața Curții de Apel Cluj-Napoca, la colț cu Judecătoria, pe Strada Ștefan cel Mare nr. 1.

Clujenii sunt chemați din nou în stradă! A treia zi de proteste în Cluj-Napoca împotriva abuzurilor și capturarea Justiției de către corupți 1

 

Mobilizarea vine pe fondul reacțiilor stârnite de un documentar Recorder, pe care protestatarii îl invocă drept punct de plecare pentru o discuție publică mai amplă despre vulnerabilitățile sistemului judiciar și despre rolul deciziilor politice în modul în care funcționează instituțiile-cheie ale statului de drept. Mesajul transmis de organizatori este direct: ceea ce se întâmplă în Justiție nu rămâne între pereții instanțelor, ci se răsfrânge asupra fiecărei comunități, inclusiv asupra clujenilor.

Pe data de 12 decembrie (vineri), ora 19:00 mergem să protestăm împotriva abuzurilor din justiție. Documentarul Recorder a arătat cum corupția pus stăpânire pe Justiție. Iar politicienii care au votat Legile justiției au făcut posibil acest lucru. Este timpul să le spunem că situația a devenit intolerabilă și că a venit momentul ca politicienii care susțin că vor un stat de drept, dar șj oamenii onești din Justiție să remedieze lucrurile.

Ce se întâmplă în Justiție ne afectează pe toți. Așa cum și corupția ne afectează viața în fiecare zi. Ieșim în Piața Victoriei, locul unde am reușit să oprim oroarea care a fost OUG 13, pentru a opri o altă oroare: Justiție capturată de corupți.

Ce cerem:
Revocarea Liei Savonea
Demiterea conducerii DNA
Demiterea lui Cătălin Predoiu, ministrul în al cărui mandat la Justiție s-au întâmplat faptele semnalate de Recorder
Revizuirea competențelor CSM
Eliminarea pe cale legislativă a „portițelor” care permit amânarea proceselor penale până la prescripție
📍 Curtea de Apel Cluj-Napoca, colt cu Judecatoria (Stefan cel Mare 1)
⏱️ VIneri, 12 decembrie, ora 19:00”, au transmis organizatorii.

Advertisements
error: Content is protected !!