Cine sunt cei doi tineri de 20 de ani din Cluj care au murit în teribilul accident de aseară

Actualizat: 3 decembrie 2024, 12:15

Cine sunt cei doi tineri de 20 de ani din Cluj care au murit în teribilul accident de aseară 1

Un accident extrem de grav a blocat aseară câteva ore o şosea din judeţul Cluj. Doi tineri în vârstă de 20 de ani, au murit după ce maşina în care erau a intrat frontal sub un TIR, pe contrasens.

Teribilul accident s-a produs aseară, în jurul orei 19, pe o şosea din localitatea clujeană Fundătura. Cei doi tineri mergeau cu maşina către Dej, când s-a produs nenorocirea, scrie observatornews.ro.

Impactul a fost atât de puternic, încât motorul autoturimului s-a desprins în acest loc, iar epava maşinii a fost târâtă sub roţile camionului încă aproximativ 150 metri. Cei doi nu au avut nicio şansă, mai ales că maşina a fost izbită în lateral, fiind cea vulnerabilă parte a caroseriei.

Unul dintre pasageri, Lenghel Szabolcs, a fost elev la Gherla. Într-un mesaj postat pe rețelele sociale, Fundația Teka a transmis un mesaj de condoleanțe,

„Profesorii și elevii își iau rămas bun de la Lenghel Szabolcs cu o adâncă tristețe. Prețuim amintirea ta cu drag. Odihnește-te în pace, dragă Szabolcs!”

Cei doi tineri, Dragoș și Szabolcs, lucrau în armată, la Cluj-Napoca, respectiv la Someșeni. Mașina cu care se deplasau luni seara fusese împrumutată de la un coleg. Mergeau să scoată o mașină de la un service, dar impactul cu TIR-ul le-a fost fatal, scrie gherlainfo.ro.

Autoturismul în care se aflau cei doi a fost târât pe asfalt, pe o distanță de aproximativ 200 de metri. Din păcate, salvatorii sosiți la fața locului nu au mai putut face nimic pentru ei.

Vestea a produs un șoc uriaș pentru familiile celor doi, pentru toți cei care i-au cunoscut. Pe rețelele sociale au fost postate numeroase mesaje de condoleanțe.

Advertisements
error: Content is protected !!