Luni, România va avea primul meci la Euro, împotriva Ucrainei. În conferința de presă de dinaintea startului pregătiririlor cu CFR Cluj, antrenorul a mărturisit că „abia așteptam să înceapă Euro 2024. Chiar dacă a fost o pauză scurtă, deja mi-e dor de fotbal, de meciuri oficiale”. Și a spus cum crede că se va termina România – Ucraina.
Dan Petrescu a vorbit și despre șansele României la turnirul continental, potrivit Gazeta Sporturilor: „Sunt convins că majoritatea nu au încredere în națională. Deși, la câți fani au venit la antrenamente, nu pare așa. Meciurile amicale nu se pun. Mai ales când joci cu adversari mai slabi valoric, precum Bulgaria și Liechtenstein. Ei se apărau, tu trebuia să-i ataci.
Dan Petrescu: „Văd cel puțin un rezultat de egalitate în primul meci, cu Ucraina”
Însă la Euro va fi altfel. Ucraina ne va ataca pe noi, fiindcă individual, are jucători mai buni decât noi. De fapt, toate cele 3 adversare din grupă stau mai bine decât România la individualități. Uitați-vă la jucătorii lor, la ce echipe de club joacă și unde sunt ai noștri.
E diferență mare, ăsta e adevărul. Dar antrenorul naționalei noastre a creat o echipă. Iar echipa asta ne-a dus la Euro. Nu știu dacă ceilalți au reușit asta. Iar în fotbal, dacă ai spirit de echipă, e cel mai important. Mai important decât orice. Și de aceea eu văd cel puțin un rezultat de egalitate în primul meci, cu Ucraina”.
Fostul internațional este convins că “tricolorii” pot scoate iar lumea în stradă: „Cum am jucat noi în preliminarii, cum ne-am calificat?! Toată lumea critica jocul, dar uite că suntem la Euro. Cel mai important este rezultatul. Indiferent cum jucăm, dacă ne calificăm mai departe, lumea va ieși în stradă. Sper să avem rezultate și o să vedeți că așa va fi”.
Dan Petrescu și-a amintit cum trăia zilele dinaintea debutului unui turneu final: „Eu nu mai dormeam, Eram în cameră cu Gică Popescu, vorbeam. Era stres, presiune, era mai grea așteptarea. Dar când intri în teren, atunci se vede dacă ești jucător mare. Nu mă mai gândeam la nimic, nici nu știam cine e adversar.
Așa trebuie să abordăm meciurile și acum. Sigur așa vor face jucătorii români. Sunt convins că se vor mobiliza după acele două amicale greșite. Eu zic că le-a prins bine, că dacă băteau cu 4-0 sau 5-0, ziceam că sunt buni și mergeam la Euro cu alt spirit”.
„Favoritele mele la titlu sunt Franța și Germania, în această ordine. Eu țin cu Anglia, dar la marile competiții ceva nu e bine. De la căldură, că e vară, nu știu de ce. O surpriză ar putea fi Spania, că prea nu vorbește nimeni de ea. Iar jucătorul turneului cred că va fi din echipa Germaniei”Dan Petrescu, antrenor CFR, îninte de meciul de deschidere de la Euro.
Dan Petrescu, nemulțumit de lotul lui CFR Cluj: „Sunt foarte mulți care nu vor rămâne”
Dan Petrescu e îngrijorat de faptul că lotul lui CFR Cluj nu îi este pe plac: „Sunt foarte mulți jucători pe care nu îi cunosc, jucători care au fost împrumutați la alte echipe. Nu pot să spun că am echipa pe care mi-o doresc, sunt foarte mulți jucători care nu vor rămâne. Fac un fel de selecție acum.
Din acest motiv, antrenorul are probleme și în pregătirea sezonului viitor: „Nu este pregătirea ideală pe care mi-o doream. Pregătirea ideală e atunci când ai toți jucătorii pe care-i dorești”.
Și nemulțumirile „Bursucului” nu se opresc aici, scrie Fanatik.: „Mai sunt și jucători la echipa națională, doi la naționala României și unul la naționala Albaniei. Măcar ei joacă, îi vedem, sper să nu fie probleme fizice”.
Dan Petrescu anunță încă 4-5 transferuri la CFR Cluj: „Vor fi 4 meciuri amicale”
Dan Petrescu speră totuși ca în decurs de 7 zile să își contureze lotul de bază: „Sper ca vinerea viitoare, când vom pleca în cantonament, să am măcar lotul în proporție de 70%. Vor fi 4 meciuri amicale, multe schimbări. Deja au venit patru jucători, îmi doresc cel puțin încă patru sau cinci.
Sper ca până plecăm să avem lotul complet. Avem nevoie de jucători peste tot. Și în apărare, și la mijloc, și în atac. Avem nevoie de doi jucători de valoare pe post și de vreo 3-4 tineri care să ajute echipa”, a mai spus antrenorul ardelenilor.
CFR Cluj a adus deja patru jucători și a renunțat la 4
CFR Cluj i-a transferat până acum pe Simao Rocha (fundaș stânga, Pacos Fereira), Thaqi (fundaș central, Ballkani), Artean (mijlocaș central, Apollon Limassol), Kamara (atacant Hapoel Haifa).
Dan Petrescu a renunțat deja la Filippo Falco, Petar Mamic, Omar El Kaddouri și Cristi Manea, care și-a încheiat contractul și nu a mai dorit să prelungească.