Clujul, legat direct cu trenul de Litoral și Delta Dunării. Trenurile Soarelui pornesc la drum de la jumătatea lunii iunie

Updated on mai 19, 2024 Clujul, legat direct cu trenul de Litoral și Delta Dunării. Trenurile Soarelui pornesc la drum de la jumătatea lunii iunie 1

Trenurile Soarelui vor lega zilnic Clujul de staţiunile de la Marea Neagră şi cu Delta Dunării, începând cu jumătatea lunii iunie. Clujenii vor avea astfel posibilitatea să meargă cu trenul în stațiunile de la Marea Neagră, dar şi în Delta Dunării. 30 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe spre Litoral din toată ţara.

„Toate regiunile ţării vor fi conectate în perioada verii cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate de pe litoralul românesc, CFR Călători oferind tuturor posibilitatea de a călători fie cu trenurile directe dinspre Arad, Deva, Timişoara Nord, Reşiţa Nord, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Braşov, Suceava, Iaşi, Galaţi, Buzău, fie prin asigurarea unei conexiuni rapide din Bucureşti Nord prin intermediul trenurilor care circulă într-un orar cadenţat (la 1-2 ore) pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa şi retur”, au precizat reprezentanții CFR Călători.

Timp de trei luni, 30 de trenuri directe (15 dus/15 întors, inclusiv ramurile aferente), din care 14 trenuri (7 dus/7 întors) au ca destinaţie/plecare Mangalia, iar 36 de trenuri (18 dus/18 întors) vor asigura legătura Capitalei cu litoralul şi retur:

15 perechi din Bucureşti Nord (din care 9 perechi trec şi prin Bucureşti Băneasa),
2 perechi numai din Bucureşti Băneasa şi o pereche din Bucureşti Obor.
Pentru călătoria spre Delta Dunării, din 15 iunie 2024, trenurile IR 1981/ R 8653 şi R 8656/ IR 1982 vor asigura zilnic legătura directă Bucureşti Nord – Tulcea Oraş şi retur pe întreaga durată a sezonului.

De asemenea, în Medgidia va fi asigurată zilnic conexiunea spre Tulcea Oraş şi retur cu trenuri dinspre Capitală sau Constanţa.

În perioada programului estival de transport, pe secţia Constanţa – Mangalia, turiştii aflaţi pe litoralul românesc au posibilitatea de a călători între staţiunile de pe litoral cu trenurile Regio puse la dispoziţie de CFR Călători.

De asemenea, trenurile de lung parcurs care vin din mari oraşe ale ţării (cu plecare din Arad, Oradea, Timişoara, Satu Mare, Târgu Mureş, Cluj-Napoca, Sibiu, Reşita, Suceava, Iaşi, Craiova, Bucureşti etc) vor asigura legătura directă cu staţiunile de pe litoral, până la Mangalia.

Reduceri și gratuități
„Durata călătoriei pe ruta Bucureşti – Constanţa este în medie de circa 2 ore şi 20 minute – timp greu de atins de alte mijloace terestre de transport, din centrul Bucureştiului până în centrul Constanţei.

Toate trenurile InterRegio estivale au în compunere vagoane clasa climatizate, dotate cu prize electrice pentru încărcarea bateriei laptop-ului sau a telefonului mobil, toalete ecologice, uşi de acces şi intermediare semiautomate.

Majoritatea vagoanelor sunt modernizate (reconstruite integral) în ultimii 14 ani. De asemenea, trenurile cu parcurs lung au în compunere vagoane cuşetă şi vagoane de dormit”, au mai precizat reprezentanţii companiei.

  • Călătorii pot beneficia de reduceri precum:
  • 10% reducere din tariful de transport la cumpărarea unui bilet cu oferta dus-întors;
  • o reducere de până la 10% din tariful de transport la cumpărarea cu anticipaţie,
  • 25% la cumpărarea în baza cardului TrenPlus.
  • Elevii beneficiază de gratuitate, iar studenţii de 90% reducere la călătoria în vagoanele clasa a 2-a.
error: Content is protected !!