Medana și Alin Oprea, paște de basm în Cluj Napoca. Cei doi au sărbătorit cinci ani de când relația lor a început

Updated on mai 7, 2024 Medana și Alin Oprea, paște de basm în Cluj Napoca. Cei doi au sărbătorit cinci ani de când relația lor a început 1

Medana și Alin Oprea au avut parte de un Paște de vis în Cluj, orașul unde artistul de la Talisman a copilărit. Cuplul, care a sărbătorit recent cinci ani de când relația lor a început, a ales să petreacă aceste zile speciale alături de rude. Medana a gătit personal, pentru prima dată, cozonaci pufoși și delicioși.

Momentul a fost cu atât mai special, cu cât cei doi au sărbătorit recent și cinci ani de când relația lor a început. Medana a arătat din nou că gătitul este una dintre pasiunile ei și a pregătit o masă festivă ca în reviste, cu preparate tradiționale iubite de întreaga familie, de la pasca cu brânză la drobul de miel. Ea a impresionat cu abilitățile sale culinare și a făcut pentru prima dată cozonaci pufoși și delicioși, după ce a stat toată noaptea să îi păzească, scrie radioimpuls.ro.

„Am așteptat cu mare bucurie noaptea de Înviere și aceste zile de sărbătoare pentru care ne-am pregătit din timp, cu mult entuziasm. Alin mi-a propus din timp să mergem undeva pentru câteva zile, dar am preferat să rămânem acasă pentru că eu sunt obișnuită să pregătesc pentru toată familia preparate tradiționale, specifice acestei sărbători. Am pregătit pasca cu brânză, cozonacii și drobul de miel, plus alte preparate culinare care sunt favoritele copiilor și ale soțului meu.

Ouăle roșii le-am făcut împreună, căci este activitatea noastră preferată de Paște. Am fost la slujba de Înviere la Catedrala Mitropolitană din Cluj Napoca, unde Alin vine de fiecare dată cu mari emoții pentru că are multe amintiri aici la Cluj, din perioada copilăriei lui, de când era la școală. La noi în familie a fost o sărbătoare prelungită pentru că pe data de 1 mai am sărbătorit și 5 ani de relație și noi ne bucurăm mereu de fiecare moment petrecut împreună. Au fost primii cozonaci făcuți vreodată de mine. Am stat toată noaptea să-i păzesc. Nu mi-am închipui vreodată că procesul este atât de anevoios. La 7 dimineața m-am pus la somn, ruptă de oboseală!”, a declarat Medana, pentru Click!

Medana și Alin Oprea, paște de basm în Cluj Napoca. Cei doi au sărbătorit cinci ani de când relația lor a început 2

Alin Oprea și Medana s-au îmbrăcat în straie de sărbătoare și a participat la slujba de Înviere la Catedrala Mitropolitană din Cluj Napoca, un loc încărcat de emoții și amintiri pentru Alin. Acest Paște a fost, fără îndoială, unul memorabil pentru ei, care și-au împărtășit bucuria și recunoștința pentru tot ce au construit împreună în acești cinci ani de relație.

„Hristos a înviat! Am fost atât de emoționat să văd atâția oameni în noaptea de Înviere, aici, în orașul în care am copilărit și de care mă leagă atâtea amintiri. Soția mea Medana m-a readus acasă și îi sunt recunoscător pentru asta”, a spus Alin Oprea, potrivit sursei citate anterior.

 

error: Content is protected !!