Vlăduța Lupău a ales deja numele bebelușului: „Este un nume din Biblie, să vedem cine o să își dea seama cum o să îl cheme”

Updated on martie 26, 2024 Vlăduța Lupău a ales deja numele bebelușului: „Este un nume din Biblie, să vedem cine o să își dea seama cum o să îl cheme” 1

Vlăduța Lupău trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Adi Rusu și din iubirea celor doi s-a născut, în august 2022, un băiețel, pe nume Iair. În urmă cu câteva zile, artista anunțat, în timpul spectacolului de la Sala Palatului, că este însărcinată cu cel de-al doilea copil, tot un băiețel. Invitată în cadrul emisiunii „La Măruță”, Vlăduța Lupău a mărturisit că s-a gândit deja la prenumele bebelușului.

Artista a dezvăluit că băiețelul urmează să sosească la începutul lunii iulie și că între cei doi frați va exista o diferență de vârstă de un an și 11 luni. „În 2022 am anunțat de Buna Vestire că eram însărcinată cu Iair și acum tot de Buna Vestire. Nimic nu este întâmplător. Iair a avut bucuria de a dezvălui ce are mama în burtică și a zis că am un băiat. Să nu spună lumea după forma burții că e fată, nu, e băiat. Frățiorul lui Iair va veni la început de iulie. O să fie o diferență de un an și 11 luni între ei.

Mă rugam la Dumnezeu seara și dimineața și spuneam că dacă o să mai avem un copil în viața noastră mi-ar plăcea să fie cât mai curând, ca să fie o diferență mică de vârstă între ei, că așa am crescut și eu cu fratele meu și mi se pare că ajută apropierea asta de vârstă în viața lor ca frați. M-am rugat mult și Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunea și a venit rapid și cel de-al doilea copil”, a spus Vlăduța Lupău, citată de romaniatv.net.

Artista și soțul acesteia, Adi Rus, au ales un nume special pentru fiul lor, din Biblie. Cu toate acestea, Vlăduța Lupău nu a dorit să îl dezvăluie încă și a mai precizat că va anunța numele bebelușului abia atunci când va veni pe lume.

„Ne-am gândit. Și este un nume din Biblie, să vedem cine o să își dea seama cum o să îl cheme. Doamne ajută să vină sănătos pe lume și atunci o să afle toată lumea cum îl va chema, dar poate cineva își va da seama”, a mai precizat artista.

Vlăduța Lupău a reușit să își țină ascunsă sarcina timp de câteva luni și a vrut ca fanii ei să afle despre această minune din viața ei chiar la concertul său de la Sala Palatului. Artista și-a arătat burtica de gravidă și a fost aplaudată preț de câteva minute.

După ce a anunțat că poartă în pântece cel de-al doilea copil, Vlăduța Lupău a postat pe rețelele de socializare un mesaj emoționant și o fotografie alături de soțul ei, Adi Rus, dar și de fiul lor, Iair.

„O ființă mică… o să mă strige «mămică». O altă minune Dumnezeu a pus în pântecele meu și va pune curând în viața noastră de familie. Iair a fost binecuvântat să nu rămână singur pe lume și o să aibă un partener de joacă, de necazuri și bucurii, un partener sincer și loial pe viață!

În rugăciunile mele, mereu îi mulțumesc și îl rog pe Dumnezeu de sănătate… iar de curând am îndrăznit să-i cer «Doamne dacă vreodată vei mai binecuvânta casa noastră și familia cu un copil, aș vrea să fie cât mai curând ca să crească împreună cu Iair» și iată că… la fel ca de fiecare dată El mi-a ascultat rugăciunea. Ce mare binecuvântare!

Așadar, minune care vei veni veni în viața noastră, vreau să știi că mami, tati și frățiorul tău te așteptăm, iar iubirea noastră se va înmulți nu se va împărți.  Ce mai vreau să știi și ce i-am spus și fratelui tău…
…nu-ți promit că îți voi da marea și sarea în viața ta, dar îți promit că te voi învața să-L iubești pe Dumnezeu și atunci El îți va da tot ceea ce îți dorești! Crede-mă! 

Te iubesc minune, cu drag mami!”

Fanii au aflat că Vlăduța Lupău și Adi Rus vor deveni părinții unui băiețel, iar Iair va avea un frate mai mic. „Ca să nu mai fiți curioși oare ce îi, oare ce nu îi! Ce are mami în burtică, fetiță sau băiat?”, a spus Vlăduța Lupău pe scenă.

În timp ce fiul artistei, Iair, a răspuns: „Băiat!”
Artista a continuat: „Să știți că atunci când am aflat această mare minune din viața noastră, l-am întrebat pe el așa, să vedem… oricât îi ziceam… fetiță, nici noi nu știam, dar el băiat, băiat, fără să-i zică nimeni și cred că a fost singurul care a avut dreptate. O să fiu mamă de băiat! Și cei care aveți fete, o să fiu soacră mare, da?”

error: Content is protected !!