(Video) S-a prăbușit în timp ce se afla la Mall. Viața unui clujean a fost salvată de două tinere care i-au sărit în ajutor: „Inima i s-a oprit”

Updated on ianuarie 5, 2024 Reprezentanții ISU Cluj au relatat cum două tinere care știau manevre de resuscitare au salvat viața unui bărbat care s-a prăbușit la mall-ul din Gheorgheni. Întâmplarea a avut loc la finalul lunii noiembrie.

„Pe 27 noiembrie 2023, domnul Tavi a mers la cumpărături într-un mall împreună cu soția. El suferă de mai mulți ani de probleme cardiace, însă nu s-a gândit că va păți ceva rău în acea zi. În realitate, stopul cardio-respirator poate apărea oricând și oriunde. Iar clipele de cumpănă au venit pentru bărbat în jurul amiezii. A căzut dintr-o dată, sub privirile încremenite ale soției. Din fericire, două persoane, îngeri salvatori de-a dreptul, i-au sărit în ajutor. Deși nu activează în domeniul medical, ambele au recunoscut stopul cardio-respirator și i-au aplicat imediat manevre de resuscitare.

(Video) S-a prăbușit în timp ce se afla la Mall. Viața unui clujean a fost salvată de două tinere care i-au sărit în ajutor: „Inima i s-a oprit” 1

Echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă le-a găsit pe cele două tinere efectuând corect compresiuni toracice. Apoi, manevrele de resuscitare au fost continuate de către colegii noștri. În scurt timp, inima i-a repornit, astfel că bărbatul a fost transportat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca. A intrat în operație și a doua zi și a primit vizita familiei. La câteva săptămâni distanță s-a și externat.

Colegii noștri au ținut să se întâlnească cu domnul Tavi și i-au făcut o vizită, la exact o lună de la acel eveniment. Mare le-a fost bucuria să vadă că bărbatul se simte bine și că a putut petrece sărbătorile acasă, alături de cei dragi. Planul lui e să respecte indicațiile medicilor, să meargă la toate controalele și să își dedice timpul familiei, în special nepoților. Până la urmă, asta contează cel mai mult.

Când aflăm că un om a supraviețuit, sentimentul de recunoștință nu poate fi descris în cuvinte. Aici, satisfacția este și mai mare, întrucât s-a predat o lecție de bunătate. Fără să îl cunoască pe domnul Tavi, două persoane i-au oferit un ajutor decisiv. Dacă nu erau ele, nu știm ce s-ar fi întâmplat. Ambele și-au păstrat calmul și au aplicat noțiunile învățate la cursurile de prim-ajutor. N-am aflat cine sunt aceste eroine, dar le mulțumim!

Încă o dată, subliniem importanța cunoașterii manevrelor salvatoare. Nu doar medicii, paramedicii sau pompierii pot face diferența dintre viață și moarte, ci 𝐨𝐫𝐢𝐜𝐢𝐧𝐞! De aceea vă invităm sâmbătă, 13 ianuarie, la o nouă ediție a Maratonului Resuscitării. Vom fi toată ziua la Vivo Cluj-Napoca, pentru a preda gratuit lecții de prim-ajutor, înscrierea prealabilă nefiind necesară.

Mulțumim pentru sprijin Institutul Inimii / The Heart Institute Cluj, Iulius Mall”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.

Atenție, imagini care vă pot afecta emoțional!

error: Content is protected !!