A fost realizat primul tronson al metroului din Cluj, dar din LEGO. Expoziție la Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Updated on septembrie 29, 2023 Una dintre cele mai importante expoziții ale fanilor sistemului LEGO(R), realizată de Asociația Brickenburg împreună cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei, își va deschide porțile pentru vizitatori, începând de miercuri, 4 octombrie.

Aniversând 15 ani de activitate, organizatorii propun o ediție specială care reunește lucrari originale devenite celebre ca urmare a soluțiilor tehnice și a designului care le caracterizează, seturi și sisteme istorice care au adus bucurie tuturor vârstelor, precum și o galerie Toy Photo cu lucrari vizuale realizate de practicanți ai acestei linii a hobby-ului.

A fost realizat primul tronson al metroului din Cluj, dar din LEGO. Expoziție la Muzeul Etnografic al Transilvaniei 1

Venind în întâmpinarea unui subiect efervescent la modă în zona Clujului, o lucrare funcțională reprezentând primul tronson al liniei de metrou, se va afla la loc de cinste în expoziție.

La fel ca în fiecare an, vor fi prezente cu lucrari LEGO(R) Users Groups din vecinatate – LUG Kolege și Skockani din Serbia, precum și invitați din România, Polonia și Elveția.

Atelierul de construcție cu piese LEGO(R) va fi la dispoziția publicului pe tot parcursul expoziției.

Reamintim cu respect publicului vizitator că exponatele nu trebuie atinse, piesele LEGO(R) System puse la dispoziție pentru joacă se adresează celor cu vârsta mai mare de 5 ani, iar supravegherea copiilor este în sarcina părinților sau a altor peroane majore care îi însoțesc.

Expoziția va avea loc la sediul Muzeului Etnografic al Transilvaniei (str. Memorandumului nre. 21), în perioada 4-8 octombrie. Programul de vizitare va fi: miercuri 4 octombrie – sâmbătă 7 octombrie 11.00 – 19.00 ( ultima intrare 18.30 ); Duminică 8 octombrie 11.00 – 17.00 ( ultima intrare 16.30 ).

error: Content is protected !!