(Video) Clujeanul Simion Drînda, premiat cu titlul onorific ”Tezaur Uman Viu”. Provine dintr-o familie de fierari, tatăl și bunicul practicând aceeași meserie

Updated on septembrie 23, 2023 Simion Drînda, de loc din satul Măguri, comuna Măguri-Răcătău a primit titlul onorific ”Tezaur Uman Viu”, în cadrul unei gale care a avut loc joi seara, 21 septembrie, la Teatrul Municipal din Baia Mare.

Simion Drînda sau „Simionu’ Florii”, așa cum este cunoscut în zonă, are 72 de ani și provine dintr-o familie de fierari, tatăl și bunicul patern practicând aceeași meserie. A crescut ajutând și învățând de mic în atelierul tatălui său, iar din 1975 (adică la 25 de ani) și-a deschis propria fierărie în care a lucrat intensiv până acum câțiva ani.

Dosarul de candidatură pentru titlul de Tezaur Uman Viu, care i-a fost acordat în acest an de de Ministerul Culturii, a fost depus de echipa de cercetare a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, in urma unor vizite în atelierul căuaciului, beneficiind de sprijinul Marianei Pleșa, de la Primăria din Măguri-Răcătău.

Programul „Tezaure Umane Vii” a pornit ca o iniţiativă UNESCO pentru salvgardarea şi promovarea patrimoniului cultural imaterial. Programul vizează atât identificarea acelor persoane care, făcând dovada caracterului excepţional al performării, sunt capabile să transmită un element de patrimoniu cultural imaterial, în forma şi cu mijloacele tradiţionale nealterate, cât şi creşterea gradului de recunoaştere şi vizibilitate a păstrătorilor şi transmiţătorilor elementelor de patrimoniu cultural imaterial în cadrul comunităţilor din care fac parte, al specialiştilor şi al publicului larg.

Pe lista premianților care au adus o contribuție deosebită la promovarea și păstrarea patrimoniului cultural din cadrul Galei, care au primit ieri titlul onorific “Tezaur Uman Viu” se află: Chirteș Petruț, Ciocoiu Elena, Ciubotărița Constantin, Drînda Simion, Grosoș Emilia Zamfira, Iosifaru Marilena, Olteanu Gheorghe, Rîza Francisc Vasile, Țeavă Moise, Țîrliman Ileana, Vasile Constantin.

error: Content is protected !!