(Video) Cluj: Bătaie în plină stradă în Câmpia Turzii. 5 persoane au ajuns la spital. 30 de mascați și 20 de polițiști au venit în zonă

Updated on august 10, 2023 O bătaie în toată regula, în plină stradă, a avut loc în această după amiază în Câmpia Turzii. În urma altercației, 5 persone au ajuns la spital în stare gravă. Din cauza răfuielii de stradă, traficul în centrul orașului a fost complet blocat minute în șir.

Bătaia a avut loc în Piața Mihai Viteazu din Câmpia Turzii. Conflictul ar fi pornit de la o dispută în trafic. În scurt timp, de la injurii s-a trecut la bătaie între două grupuri de persoane. O femeie ar fi fost înjunghiată, informează turdanews.ro.

(Video) Cluj: Bătaie în plină stradă în Câmpia Turzii. 5 persoane au ajuns la spital. 30 de mascați și 20 de polițiști au venit în zonă 1

“La data de 10 august 2023, în jurul 13:05, Poliția municipiului Câmpia Turzii a fost sesizată, prin apel 112, despre un conflict violent izbucnit între mai multe persoane, în Piața Mihai Viteazu din municipiul Câmpia Turzii. La fața locului polițiștii au aplicat măsuri cu celeritate pentru aplanarea conflictului, care, din primele verificări, s-ar fi produs spontan între două grupuri de persoane. În urma evenimentului, 5 persoane adulte, implicate în conflict, ar fi suferit leziuni din cauza agresiunilor fizice.

Acestea au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru mai multe investigații de specialitate”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

În fața Spitalului Municipal Câmpia Turzii, spiritele au continuat să fie agitate. Tocmai de aceea, forțele de ordine au fost suplimentate. Circa 30 de mascați și peste 20 de polițiști au supravegheat cele două tabere care se încăieraseră cu câteva zeci de minute înainte.

error: Content is protected !!