Clujenii se mobilizează pentru a apăra copacii de pe străzile Kogălniceanu și Universității: „Vom încerca să păzim “fizic” TOȚI copacii”

Updated on iulie 9, 2023 O manifestație pentru protejarea copacilor de pe străzile Kogălniceanu și Universității urmează să aibă loc începând de mâine, 10 iulie. Primăria Cluj Napoca transmite că arborii nu sunt în pericol, dar clujenii sunt nemulțumiți după ce mai mulți copaci din zonă au fost mutați.

„Conform solicitării unora dintre prietenii clujeni, vom încerca să păzim “fizic” TOȚI copacii de pe străzile Universității / Kogălniceanu, fie împiedicând cât mai direct dezrădăcinarea acestora, fie documentând, filmând, cerând socoteală autorităților și executanților pentru fiecare arbore în parte.
Fiecare participant ajută cât, cum și când poate. Zona de acoperit e întreaga stradă Universității (cu risc crescut, deocamdată, la capătul dinspre Avram Iancu), dar sunt vizați și unii copaci, cel puțin 11 la număr, de pe Mihail Kogălniceanu.

Clujenii se mobilizează pentru a apăra copacii de pe străzile Kogălniceanu și Universității: „Vom încerca să păzim "fizic" TOȚI copacii” 1

Prima întâlnire, la care ar fi excelent să fim cât mai mulțila care vom discuta cum ne organizăm și cu ocazia căreia putem face, cum au solicitat mulți clujeni, un lanț, deocamdată simbolic, în jurul unora dintre copaci va fi LUNI, 10 IULIE, la 9 dimineața, la colțul dintre cele două străzi menționate. Ulterior, vom păstra legătura pe pagina event-ului și vom încerca să ne adaptăm cât mai bine la următorii pași deciși și puși în fapt de către Primărie.

Vă rugăm dacă vă alăturați evenimentului, să faceți următoarele:

1. să nu vă angajați dincolo de ceea ce vi se pare firesc, pentru sine, fiecăruia. Dacă vreți să vă legați cu lanțuri, fiți siguri că știți cine are cheia; dacă vă mulțumiți să filmați sau să puneți întrebări, fiecare gest ajută
2. să dedicați acestei “paze” atât timp cât vă permiteți fără a exagera și fără a vă supune unui stres major – pentru că e posibil să dureze
3. să nu întrebați dacă aceasta este o manifestare publică autorizată; manifestările publice se declară, nu se autorizează, și niciuna dintre gazdele evenimentului Fb NU va solicita vreo aprobare, cât e vorba de a stopa o acțiune abuzivă a autorității locale înseși. Dacă, la fața locului, sunteți interpelați, fiecare poate decide în cât de mare măsură și prin ce atitudine “rezistă” sau se lasă păcălit(ă), condus(ă), abuzat(ă) din nou de către diverșii care, cu siguranță, vor încerca cu mai multă sau mai puțină forță să ducă la capăt planurile de distrugere a copacilor.

Clujenii se mobilizează pentru a apăra copacii de pe străzile Kogălniceanu și Universității: „Vom încerca să păzim "fizic" TOȚI copacii” 2 Clujenii se mobilizează pentru a apăra copacii de pe străzile Kogălniceanu și Universității: „Vom încerca să păzim "fizic" TOȚI copacii” 3
(Sursa Foto: Facebook Andi Daiszler)

Le mulțumim celor care au propus (și) acest gen de acțiune, vă așteptăm în primul rând on-line, ca să fiți/ fim mereu la curent cu situația și ne-ați/ I-ați ajuta pe fiecare dintre cei 27 de copaci-victime cu fiecare secundă, fiecare mesaj, fiecare acțiune dedicată acestei cauze.
Cu cei care puteți, NE VEDEM prima oară LUNI, la 9”, au transmis organizatorii protestului „De pază la copaci / str. Universității & Kogălniceanu”.

Precizările primăriei privind arborii de pe străzile M. Kogălniceanu, Universității și Avram Iancu

„Având în vedere petiția lansată în spațiul public ce vizează proiectul de modernizare a străzii M. Kogălniceanu și intervențiile de pe străzile Universității și Avram Iancu, facem următoarele precizări:

1. Copacii existenți pe strada Kogălniceanu nu sunt afectați de lucrările de modernizare. Primăria Cluj-Napoca subliniază că în proiect, acești arbori NU au fost prevăzuți pentru tăiere/relocare. Arborii au fost și rămân pe aceleași amplasamente.

2. Cu privire la intervențiile de pe străzile Universității și Avram Iancu

– acestea fac parte din proiectul „Lucrări de amenajare urbană strada Mihail Kogălniceanu, strada Universității și străzile adiacente”;

– cei 29 de arbori care se înlocuiesc din cei 37 existenți se replantează în zone cu deficit de copaci;

– la finalul lucrărilor, pe strada Universității vom regăsi 49 de arbori, cu 12 mai mai mulți decât în prezent, din următoarele specii: tei, salcâmi și ginkgo biloba;

– arborii relocați de pe strada Universității sunt transportați în baza RADP, păstrați în containere cu pământ și îngrijiți până la toamnă, când e perioada propice pentru plantare;

– aceștia vor fi plantați în parcul Colina și pe aliniamentele stradale unde se constată că sunt arbori uscați;

– extracția se realizează cu un utilaj special, pentru a păstra intact întreg balotul;

– relocarea arborilor a fost necesară din cauza coborârii cotei străzii, lucru care ar fi dus la rămânerea la suprafață a rădăcinilor copacilor”.

error: Content is protected !!