Cluj: O persoană a ars de vie după ce autoturismul hibrid în care se afla a luat foc

O persoană a murit după ce autoturismul hibrid în care se afla a ars ca o torță. Evenimentul tragic a avut loc pe raza localității Leghia din județul Cluj. Pompierii nu au stabilit încă care este cauza incendiului.

„Pompierii de la Detașamentul Huedin au fost solicitați să stingă un incendiu care s-a manifestat la un autoturism hibrid situat pe raza localității Leghia. La misiune a luat parte echipajul de la Garda de Intervenție Aghireșu. Când pompierii au ajuns la fața locului, incendiul se manifesta generalizat la întreg autoturismul.

Cluj: O persoană a ars de vie după ce autoturismul hibrid în care se afla a luat foc 1

După stingerea flăcărilor, forțele noastre au constatat faptul că în autoturism se afla o persoană carbonizată. Cauza probabilă a incendiului este în curs de cercetare”, au transmis, luni seara, reprezentanții ISU Cluj.

Publicația dejeanul.ro arată că totul s-a întâmplat aseară, în jurul orei 22, în afara localității Leghia, pe marginea unui drum de țară care duce spre o fermă de capre. Pe bancheta din spate a autoturismului pompierii au găsit un cadavru carbonizat.

Locul a fost împânzit de polițiști și criminaliști, care au deschis o anchetă, deoarece s-a exclus din start un incendiu accidental din care șoferul nu ar mai fi apucat să iasă. De asemenea, flăcările nu se manifestau dinspre acumulatorii autoturismului, așa cum se întâmplă de obicei la mașinile electrice.

Revenim cu detalii

Accident în localitatea Mica. O mașină cu patru adolescenți s-a răsturnat

Un alt eveniment a avut loc ieri seară în localitatea Mica. Un autoturism în care se aflau 4 adolescenți, cel mai mare având 19 ani, s-a răsturnat.

Apelul de urgență a venit în jurul orei 22:15, iar la misiune au luat parte o autospecială cu modul de descarcerare și două ambulanțe SMURD, una de la Dej și cealaltă de la Gherla.

În accident a fost implicat un singur autoturism, răsturnat pe o parte. Din fericire, nu au existat persoane încarcerate, însă patru tineri cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani au fost transportați la spital.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

Privacy Settings saved!
Privacy Settings

Atunci când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlați aici serviciile personale de cookie-uri.

Unclassified cookies are cookies that we are in the process of classifying, together with the providers of individual cookies.

Use Loco Translate to change Text for custom Code

Decline all Services
Accept all Services
error: Content is protected !!