Updated on mai 19, 2023 Alex Benchea, un tânăr alpinist nevăzător din Cluj, a povestit, într-o postare făcută pe Facebook, despre gestul lăudabil făcut de un șofer de autobuz.
În timp ce se întorcea din Baciu în Cluj Napoca, un șofer de autobuz al Companiei de Transport Public Cluj-Napoca a coborât din autobuz pentru a se asigura că tânărul nevăzător va ajunge pe cealaltă parte a drumului în siguranță.
„Uneori când ți se face un bine simți că sa oprit lumea în loc, în seara asta sa oprit traficul…
Să vedeți cum a fost:
Eu împreună cu colegul meu Alex tocmai ne întorceam de la un local situat în comuna Baciu de lângă Cluj. După ce am urcat în autobuzul M 31 șoferul ne-a întrebat unde vrem să Ajungem.
I-am răspuns că la a treia stație.
Când aproape urma să coborâm autobuzul sa oprit și șoferul sa oferit să ne ajute să ajungem vis-avis, pentru a nu mai traversa singuri și pentru că stația de întoarcere e un pic mai departe.
Ne-a mai spus că tot el este șoferul cu care am călătorit dinspre Cluj.
Se pare că șoferii din Cluj nu au învățat doar cum să transporte călători, ci mai mult de atât, cum să transporte călătorii în siguranță.☺️
Voi știți cât de bine mă descurc eu, dar nu îmi place să refuz oamenii când sunt așa bine intenționați.
Fiecare are rolul său în privința sensibilizării și educării oamenilor.
De astfel de experiențe poți avea parte dacă alegi să mai ieși și din casă”, a scris Alex Benchea pe Facebook.