Mario Camora a stabilit un record absolut în fotbalul românesc! Căpitanul CFR-ului l-a depășit pe Marius Lăcătuș și a atins o bornă istorică

Updated on februarie 17, 2023 Mario Camora (36 de ani, fundaș stânga) a fost integralist în Lazio – CFR Cluj, scor 1-0, turul play-off-ului pentru „optimile” Conference League, și a bătut un record istoric deținut de Marius Lăcătuș (58).

Căpitanul CFR-ului a bifat ieri seară meciul cu numărul 73 în cupele europene, toate pentru gruparea clujeană.

Mario Camora a stabilit un record absolut în fotbalul românesc! Căpitanul CFR-ului l-a depășit pe Marius Lăcătuș și a atins o bornă istorică 1

Camora a devenit fotbalistul cu cele mai multe meciuri disputate pentru o singură echipă românească în competiţiile internaţionale, depăşindu-l pe Marius Lăcătuş. „Fiara” a bifat în carieră 72 de prezenţe în tricoul roş-albaştrilor bucureşteni.

Podiumul ierarhiei este completat chiar de Ciprian Deac. „Decarul” a îmbrăcat de 70 de ori tricoul „feroviarilor” în cupele europene, scrie GSP.

Lazio – CFR Cluj 1-0. Cum s-a desfășurat partida

Lazio s-a așezat la conducerea meciului chiar de la început și a ratat prima ocazie în minutul 4, când șutul lui Vecino nu a nimerit ținta. Peste câteva secunde, ardelenii au dat replica prin Krasniqi, dar execuția sa nu a avut precizie.

A urmat o ocazie imensă pentru echipa lui Maurizio Sarri, când Muhar a sărit pe sub o minge care a ajuns la Milinkovic-Savic, numai că portarul Scuffet a parat incredibil șutul sârbului.

În minutul 15, Lazio a rămas în 10 oameni, după ce fundașul central Patric a primit direct cartonaș roșu pentru un fault de ultim apărător la Krasniqi. Asta nu prea a fost un avantaj pentru CFR, ba din contră, pentru că italienii aveau posesie de 68% după jumătate de oră de joc.

Milinkovic-Savic a irosit o șansă de gol, dar la ultima fază a primei reprize, Immobile a deschis scorul cu un voleu superb, scrie digisport.ro.

În partea secundă, clujenii au avut prima șansă în minutul 49, când lovitura de cap a lui Yuri a trecut pe lângă poartă.

Italienii au avut apoi șansa golului prin același Milinkovic-Savic, numai că Scuffet s-a poziționat bine și a reținut șutul sârbului.

Până la final, în ciuda schimbărilor, CFR Cluj nu a mai reușit să egaleze, așa că returul de pe 23 februarie se anunță dificil pentru ardeleni.

error: Content is protected !!