Ciprian Deac (CFR Cluj): „Știu că toată lumea crede că suntem morți, dar o să vedem la sfârșit, când se va trage linie”

Updated on februarie 13, 2023 Campioana CFR Cluj a pierdut al doilea meci la rând în campionat, 0-2 pe terenul Universității Craiova, în etapa a 25-a. La final, veteranul Ciprian Deac a fost extrem de dezamăgit.

“Știam că ne așteaptă o partidă foarte grea, era de așteptat să aibă și ei o reacție, ținând cont că și ei au pierdut etapa trecută, dar noi suntem principalii vinovați, pentru că noi am fost cei care au intrat pe teren.

Ciprian Deac (CFR Cluj): „Știu că toată lumea crede că suntem morți, dar o să vedem la sfârșit, când se va trage linie" 1

Și anii trecuți am avut oscilații și nimeni nu mai credea în noi, doar noi mai credeam. Trebuie să avem o reacție, că nimeni nu ne va da campionatul, noi trebuie să o scoatem la capăt.

E supărare mare, așa și trebuie să fie. Avem un program foarte greu, e bine că următorul meci e foarte repede, joi, și nu avem timp să ne plângem foarte mult”, a explicat Ciprian Deac, citat de digisport.ro.

Pentru CFR, eșecul cu Universitatea Craiova a fost al doilea la rând, după cel cu FCSB. Chiar și așa, Deac e convins că echipa sa va lua titlul.

“Prima repriză am făcut un joc bun, cu câteva ocazii. După acel gol, cred că nu am mai fost limpezi și a venit și golul 2 al lor. Acolo cred că s-a terminat. Prefer să nu pierdem ca să ne trezim la realitate.

Și FCSB a meritat victoria cu noi, dar important e să ne trezim și să ne revenim, pentru că e clar că așa nu se mai poate. De când sunt eu aici, nu țin minte să fi pierdut două meciuri la rând contra candidatelor la titlu.

Dar e clar că în play-off va fi campionatul adevărat și acolo se va juca pe 3 puncte, nu pe un punct și jumătate. Eu zic să vorbim mai puțin și să facem mai multe, cred că ăsta e antidotul, așa am câștigat trofee. Știu că toată lumea crede că suntem morți, dar o să vedem la sfârșit, când se va trage linie”, a precizat Deac.

Cine transmite la TV duelul Lazio – CFR Cluj din Conference League

CFR Cluj, singura echipă românească în continuare prezentă în cupele europene, va juca pe 16 februarie, de la ora 22:00, manșa tur a play-off-ului pentru optimile Conference League, la Roma, cu Lazio.

Postul care deține drepturile de televizare pentru Europa League și Conference League în România, Pro, a decis să transmită duelul tur dintre Lazio și CFR Cluj pe canalul secundar Pro Arena, scrie gsp.ro.

Meciul retur, de la Cluj-Napoca, va avea loc o săptămână mai târziu, la Cluj-Napoca.

error: Content is protected !!