Daniel Oprița, îi răspunde lui Dan Petrescu, în scandalul licențelor: „Nu știu de ce trebuia să vorbească. Practicile astea sunt de mult timp”

Updated on ianuarie 25, 2023 Daniel Oprița a fost deranjat de declarațiile lui Dan Petrescu cu privire la scandalului licențelor de antrenori de la noi. Antrenorul de la CSA Steaua nu e de acord cu omul numărul 1 de la CFR Cluj.

“Singurul care m-a mirat a fost Dan Petrescu. Nu știu de ce trebuia să vorbească. Practicile astea sunt de mult timp. În trecut, au fost și ei în această situație, antrenând fără licență. Înainte se putea, acum nu se mai poate pentru că ți-ai plătit licența? Nu, dacă un club nu te vrea, înseamnă că nu meriți, chiar dacă ai zece licențe.

Daniel Oprița, îi răspunde lui Dan Petrescu, în scandalul licențelor: „Nu știu de ce trebuia să vorbească. Practicile astea sunt de mult timp” 1

Sunt unii cărora vreau să le pun o întrebare. Și celor care au fost la școlile de antrenori. ‘Am avut multe de învățat’. Ce ai învățat așa de mult? Ce ai pus în practică? Depinde de tine, cum îți faci lotul, cum simți jocul.

Înveți și acolo ceva, evident, dar nu așa încât să spui că, dacă nu te-ai dus la școală, nu poți să antrenezi, nu știi anumite lucruri”, a spus Daniel Oprița, citat de Playsport.

Antrenorul de la CSA Steaua nu e de acord cu omul numărul 1 de la CFR Cluj.

“Singurul care m-a mirat a fost Dan Petrescu. Nu știu de ce trebuia să vorbească. Practicile astea sunt de mult timp. În trecut, au fost și ei în această situație, antrenând fără licență. Înainte se putea, acum nu se mai poate pentru că ți-ai plătit licența? Nu, dacă un club nu te vrea, înseamnă că nu meriți, chiar dacă ai zece licențe.

Sunt unii cărora vreau să le pun o întrebare. Și celor care au fost la școlile de antrenori. ‘Am avut multe de învățat’. Ce ai învățat așa de mult? Ce ai pus în practică? Depinde de tine, cum îți faci lotul, cum simți jocul.

Înveți și acolo ceva, evident, dar nu așa încât să spui că, dacă nu te-ai dus la școală, nu poți să antrenezi, nu știi anumite lucruri”, a spus Daniel Oprița, citat de digisport.ro.

error: Content is protected !!