Un dublu campion revine la CFR Cluj. „A contribuit la locul secund istoric ocupat în campionatul maghiar”

Updated on ianuarie 8, 2023 Fundașul dreapta Andrei Peteleu (30 de ani) va semna cu CFR Cluj, a anunțat clubul maghiar Kisvarda

„Ionuț-Andrei Peteleu a părăsit echipa noastră. Fundașul român în vârstă de 30 de ani a ajuns la Kisvarda în vara lui 2021. În anul și jumătate trecut de atunci a jucat 2048 de minute.

Un dublu campion revine la CFR Cluj. „A contribuit la locul secund istoric ocupat în campionatul maghiar” 1

A contribuit la locul secund istoric ocupat în campionat și a evoluat în primul meci internațional pentru Kisvarda, la Almaty, Kazahstan, într-o confruntare din Conference League.

Peteleu mai avea contract o jumătate de an. Jucătorul român revine la CFR Cluj, fostul său club, alături de care a căpătat experiență internațională și chiar a jucat și un meci amical împotriva celor de la Kisvarda.

Îi mulțumim lui Ionuț-Andrei Peteleu pentru serviciile oferite clubului Kisvarda și îi dorim succes în continuare”, au scris cei de la Kisvarda, potrivit gsp.ro.

CFR Cluj s-a judecat cu Andrei Peteleu

În 2020, CFR Cluj a fost cât pe ce să fie depunctată, după ce Andrei Peteleu s-a adresat Comisiei de Disciplină a FRF, pentru suma de 25.000 de euro pe care nu o primise de la campioana României.

Într-un final, CFR Cluj a achitat suma restantă, însă nu înainte să fie amendată cu 3.000 de lei, scrie as.ro.

Andrei Peteleu a mai evoluat pentru CFR Cluj timp de patru ani, în perioada 2016-2020.

În actualul sezon, Peteleu a bifat doar zece partide oficiale, în tricoul formație de care tocmai s-a despărțit, Kisvarda.

error: Content is protected !!