Eugen Neagoe, replică pentru Emil Boc, după ce primarul Clujului i-a declarat război. „N-am de ce să mă împac cu dânsul, pentru că eu nu m-am certat cu el”

Updated on ianuarie 4, 2023 Eugen Neagoe (55 de ani) a fost prezentat oficial la Universitatea Craiova. Noul antrenor din Bănie, a plecat în preajma Crăciunului de la Universitatea Cluj, declansând furia primarului Emil Boc.

Edilul l-a criticat dur pentru că a lăsat echipa în plin sezon, ba chiar la amenințat cu ”războiul”. Răspunsul tehnicianului a venit în conferința de presă de marți.

Eugen Neagoe, replică pentru Emil Boc, după ce primarul Clujului i-a declarat război. „N-am de ce să mă împac cu dânsul, pentru că eu nu m-am certat cu el” 1

„Am un respect deosebit pentru domnul Boc. N-am de ce să mă împac cu dânsul, pentru că eu nu m-am certat cu el. Acel contract cu Universitatea Cluj s-a încheiat pe 24 decembrie, când eu l-am denunțat”, a declarat Eugen Neagoe, citat de adevarul.ro.

Șefii ardelenilor nu se așteptau la o astfel de decizie din partea lui Neagoe, iar Emil Boc a intervenit și el în conflictul iscat.

”Evident că s-a întâmplat și un eveniment neplăcut legat de fotbal, nu pot să nu comentez. Am primit vestea total neașteptată a antrenorului Universității Cluj de a-și încheia colaborarea cu clubul nostru și de a pleca la un alt club din România.

Cu tot respectul pe care i-l port domnului Neagoe, cu care am avut o discuție fair-play, l-am asigurat de susținerea orașului, independența managerială, de decizie, nimeni nu s-a amestecat.

Avea un contract fără clauză de reziliere, iar gestul pe care l-a făcut eu îl consider inacceptabil.

În termeni politicoși, i-am spus același lucru și domniei sale, din această perspectivă, a relațiilor instituționale, este într-o stare de război cu Clujul, cu tot ce înseamnă starea de război a prevederilor legale. Am considerat și consider inacceptabil un asemenea gest.

Toată lumea ți-a dat creditul total, să faci transferuri, într-un moment greu al Clujului, că nu suntem într-o etapă foarte ușoară, pur și simplu să fim anunțați că ai luat o altă decizie. Este o atitudine de netolerat în raport cu Clujul.

Dacă ar fi fost o clauză în contract, dacă s-ar fi solicitat altceva înainte, puteam să discutăm, dar nu de pe o zi pe alta.

Acest gest este inacceptabil și recomandarea mea este aceea de a avea o atitudine legală, termenul de stare de război este în termeni fotbalistici, de răscumpărare a banilor primiți și utilizarea instrumentelor prevăzute de lege.

La Cluj nu este permis ca cineva să-și bată joc de pe o oră pe alta de un oraș, de o echipă de suflet a acestei țări”, a spus Boc, citat de digisport.ro.

error: Content is protected !!