Dan Petrescu, după ce a aflat că a picat cu Lazio. „Eu cu penalty-urile și cu tragerile la sorți n-am nicio treabă, sunt paralel cu ambele”

Updated on noiembrie 8, 2022 CFR Cluj și-a aflat luni adversara din play-off-ul de calificare în optimile de finală din Conference League. Campioana României va înfrunta echipa italiană Lazio Roma. Meciurile se vor juca pe 16 februarie 2023 (la Roma) și pe 23 februarie 2023 (la Cluj).

Dan Petrescu a invocat ghinionul de care se lovește mereu la tragerile la sorți și la loviturile de departajare.

Dan Petrescu, după ce a aflat că a picat cu Lazio. „Eu cu penalty-urile și cu tragerile la sorți n-am nicio treabă, sunt paralel cu ambele” 1

”Toți am spus că nu voiam Lazio, a venit cea mai bună echipă. Eu cu penalty-urile și cu tragerile la sorți n-am nicio treabă, sunt paralel cu ambele.

Orice tragere ar fi, la mine vine cel mai greu adversar. Ei vor fi favoriți, dar asta nu înseamnă că sunt calificați. Nu le va fi ușor celor de la Lazio, avem și noi șansa noastră, dar până atunci mai sunt trei luni, se pot întâmpla multe”, a declarat Dan Petrescu, citat de digisport.ro.

În schimb, Dan Petrescu a transmis că își dorea ca CFR Cluj să dea peste Sheriff Tiraspol în play-off-ul de Conference League și a recunoscut că Lazio era a opta într-un clasament al echipelor pe care le dorea, adică ultima.

”Eu aș fi preferat Sheriff Tiraspol, asta era opțiunea mea numărul unu, dar a venit opțiunea numărul opt. Important e ca la Roma să obținem un rezultat bun, care să ne permită să sperăm că ne putem califica la Cluj”, a transmis Dan Petrescu.

error: Content is protected !!