Nelu Varga, declarații cutremurătoare despre atacul cerebral: „Nu mai puteam vorbi dintr-o dată, am crezut că e de la supa picantă”

Updated on noiembrie 5, 2022 Nelu Varga, patronul celor de la CFR Cluj, a vorbit despre atacul vascular cerebral pe care l-a suferit în urmă cu câteva luni. Acesta spune că a fost nevoit să își schimbe drastic stilul de viață, pentru a se asigura că evită o tragedie.

„Sincer, a fost foarte grav. Dumnezeu m-a ajutat. Toată problema mi s-a întâmplat la masă, cu familia. Şi am avut noroc că un membru al familiei şi-a dat seama că este mai grav decât ceea ce am crezut eu, că de la supa picantă nu puteam vorbi dintr-o dată. Şi-a dat seama că e mult mai grav. A chemat ambulanţa şi noroc de la Dumnezeu că au fost doctorii la locul potrivit, în momentul potrivit. Au avut injecţia care m-a salvat în acel moment şi în a doua zi am putut deja vorbi.

Nelu Varga, declarații cutremurătoare despre atacul cerebral: „Nu mai puteam vorbi dintr-o dată, am crezut că e de la supa picantă” 1

Am fost la un restaurant japonez şi mi-am comandat o supă mai picantă. Am crezut că de la acel picant nu îmi mai ies cuvintele. Niciodată nu am avut o stare de inconştienţă sau să nu pot umbla. Eram pe picioare, la salvare am mers pe picioarele mele.

Doar că nu mai puteam articula, nu puteam vorbi ca lumea. M-am speriat foarte tare. Nu îmi vine să cred. Încercam să scot un cuvânt şi nu îmi ieşea. Mi-am dat seama că este o problemă gravă şi, în acel moment, m-am emoţionat foarte tare. Era o chestie cu care nu puteai să te joci. Am hotărât să îmi schimb modul de viaţă.

Nu mai vreau să pun la suflet, pentru că eram foarte pătimaş. Am încercat să îmi schimb modul de viaţă şi de gândire, să nu mă mai exprim atât de tare, să nu mai fiu atât de implicat sufleteşte. În primul rând, să nu mă mai consum atât de tare. 100% m-am gândit să ies din fotbal.

În acel moment şi familia şi eu ne-am gândit foarte tare la acest subiect. Nu merită să faci atâtea eforturi ca să îţi pui în pericol sănătatea. Poţi să faci eforturi şi fără să fii implicat emoţional. Este mai important să preţuieşti viaţa şi familia”, a spus Neluțu Varga, citat de gsp.ro.

A vrut să renunțe la fotbal

Neluțu Varga a dezvăluit și cum a hotărât să nu renunțe la fotbal, deși acesta a fost primul său gând în momentul în are a suferit atacul cerebral, scrie adevarul.ro.

M-am răzgândit pentru că mi-am schimbat modul de viaţă şi de a aborda. Mă implicam emoţional extrem de tare. Acum, încerc să mă controlez, să nu mă mai supăr atât de tare, să nu mă mai bucur atât de tare. Să fie mai echilibrată emoţia.

O chestie foarte intimă. Eram în spital, spre seară, când au venit medicii de gardă să facă controlul. În acel moment au venit nişte asistente care aveau copii care fac fotbal la noi. Şi spuneau că se roagă la Dumnezeu să am sănătate şi să pot să duc mai departe barca.

Ei sunt părinţii unor copii care joacă fotbal la CFR Cluj şi au visul de a ajunge şi ei campioni. În acel moment m-am emoţionat foarte tare. A fost un moment foarte sensibil, mi-au dat lacrimile”, a povestit patronul campioanei.

error: Content is protected !!