Birocrația întârzie lucrările la Autostrada Cluj-Zalău: „Ne condamnă să nu circulăm pe autostrada de la Cluj la Zalău în următorii 2 ani”

Updated on noiembrie 1, 2022 Birocrația statului întârzie lucrările la Autostrada Transilvania. Romsilva nu a eliberat terenul pe lotul Poarta Sălajului – Zimbor, iar CNAIR nu a rezolvat problema conexiunii cu „lotul Meseș”.

„Pe autostrada A3 Transilvania Cluj – Zalău finanțată din PNRR, coaliția PSD-PNL nu a reușit să rezolve birocrația la un an de la debutul lucrărilor și riscă banii europeni. Pe sectorul Zimbor – Poarta Sălajului din județul Sălaj, suprafețele împădurite au fost scoase din circuitul forestier la începutul acestui an, însă nici până astăzi Guvernul prin Romsilva nu a fost capabil să elibereze amplasamentul.

Birocrația întârzie lucrările la Autostrada Cluj-Zalău: „Ne condamnă să nu circulăm pe autostrada de la Cluj la Zalău în următorii 2 ani” 1

În consecință, constructorul român nu reușește să progreseze la nivelul demonstrat pe alte șantiere, iar stadiul fizic al șantierului publicat de Compania de Drumuri este abia la 12% pe un proiect început anul trecut”, a transmis Hfostul secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma (mandatul Cătălin Drulă), potrivit economedia.ro.

Totodată, fostul secretar de stat mai arată că lotul Poarta Sălajului – Zimbor nu are descărcarea asigurată la nodul rutier de conexiune cu lotul următor, lotul Poarta Sălajului – Zalău – Nușfalău (42 km) lotul cu tunelul Meseș.

„Cum o problemă nu vine niciodată singură, Sorin Grindeanu și CNAIR s-au asigurat că acest tronson de autostradă de 12km va fi ”muzeu” la finalizare și va sta nefolosit mult și bine.

Motivul: sectorul vecin spre Zalău e blocat într-o licitație interminabilă, iar CNAIR nu a aprobat o descărcare temporară a traficului la capătul șantierului de la Poarta Sălajului. Nepăsarea și incompetența guvernanților actuali ne condamnă să nu circulăm pe autostrada de la Cluj la Zalău în următorii 2 ani”, spune el.

error: Content is protected !!