Cluj. Bărbat din Mărăști, jefuit de două ori de falşi angajaţi ai unei firme de gaze

Updated on octombrie 13, 2022 Un bărbat din Mărăști a fost jefuit în propriul apartament și nu o dată, ci de două ori. Tâlharii ar fi fost aceiași. În data 30 Septembrie, hoții i-au furat 300 de lei clujeanului, dar prima dată când au pătruns în apartamentul victimei, suma furată se apropie de 1.200 de lei.

Potrivit informaţiilor şi imaginilor primite pe Fii Observator, două femei şi un bărbat au reuşit să intre în casă după ce ar fi primit acordul bărbatului, care credea că cei trei sunt angajaţii unei firme de gaze veniţi să facă o verificare.

Cluj. Bărbat din Mărăști, jefuit de două ori de falşi angajaţi ai unei firme de gaze 1

Pe imagini se vede cum fiecare acaparează una dintre încăperile apartamentului. După ce discută cu bărbatul care poartă mască, proprietarul este ademenit de una dintre femei în baie, cel mai probabil pentru a-i atrage atenţia asupra unei probleme la instalaţii. În tot acest timp, cea de-a doua femeie a intrat în camera bărbatului de unde a furat banii.

Cei trei au acţionat cum nu se poate mai bine, femeia care a sustras banii purtând chiar mănuşi chirurgicale pentru a nu lăsa urme. Acesta a fost cel de-al doilea jaf plănuit de cei trei, în casa bărbatului, în urma căruia au reuşit să fure, potrivit informaţiilor pe care le-am primit, suma de 300 de lei. Într-o tâlhărie anterioară bărbatul fusese păgubit cu alţi 1.200 de lei.

Cluj. Bărbat din Mărăști, jefuit de două ori de falşi angajaţi ai unei firme de gaze 2

După incident,  persoana în cauza a sunat poliţia pentru a raporta incidentul,  după care la fața locului s-a prezentat un echipaj de poliţie.

„La data de 30 septembrie a.c., în jurul orei 18.00, polițiștii Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 2 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, la o locuință situată pe o stradă din cartierul Mărăști, s-ar fi prezentat 3 persoane suspecte, care, sub pretextul că efectuează servicii pentru instalații de gaz, ar fi sustras o sumă de bani.

Astfel, în urma verificărilor derulate, polițiștii au constatat că, la data de 30 septembrie a.c., în jurul orei 14.00, la locuința unui bărbat, în vârstă de 66 de ani, s-ar fi prezentat 3 persoane, respectiv un bărbat în vârstă de 41 de ani și două femei, de 33 și 43 de ani, iar, sub pretextul că efectuează servicii pentru instalațiile de gaz, ar fi pătruns în interiorul locuinței sale și, profitând de neatenția sa, ar fi sustras 300 de lei.

În continuare, sunt efectuate cercetări sub îndrumarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, a transmis IPJ Cluj.

error: Content is protected !!