Marian Godina, despre filmul lui Mircea Bravo, Mirciulică: „Mă bucur enorm să văd că cineva ca el, care nu e din București, are un asemenea succes. Deci se poate!”

Updated on octombrie 10, 2022 Marian Godina a făcut o scurtă recenzie filmului Mirciulică. Mircea Bravo a băgat 300.000 de euro în propriul film, potrivit money.ro.

Marian Godina:Când m-a sunat Mircea să mă invite la avanpremiera filmului Mirciulică i-am spus că după film îi voi face o recenzie sinceră.
A zis că își asumă asta. No bine, iată că a venit momentul.

Marian Godina, despre filmul lui Mircea Bravo, Mirciulică: „Mă bucur enorm să văd că cineva ca el, care nu e din București, are un asemenea succes. Deci se poate!” 1

Nu am râs cu gura până la urechi și pot spune că am văzut comedii mult mai bune de atât. Trebuie să adaug că aveam așteptări mult mai mari, fără ca asta să însemne că nu a fost un film fain. De fapt, e un film perfect de văzut la cinema, un film ușurel care te destinde.

Aș mai adăuga totuși ceva. De câtiva ani, de când m-a lovit “vedetismul” și nu-mi mai văd de nas, că dacă nu era Facebook-ul ăsta nu știa nimeni de mine, cum bine îmi mai zice câte unul, de parcă știa careva de Hagi dacă nu juca fotbal (a nu se interpreta că mă compar în vreun fel cu Hagi) am avut ocazia să cunosc mulți oameni pe care îi știam doar de la televizor sau de pe net și despre care aveam păreri formate numai de acolo. Mulți m-au surprins, dovedindu-se niște plini de ei greu de suportat în realitate.

Printre oamenii ăștia, am avut ocazia să-l cunosc personal și pe Mircea. Ne-am văzut prima dată în Cluj, a venit cu un rucsac în spinare și cu geaca aia de e îmbrăcat cu ea în mai toate video-urile. Omul e de o modestie rară, un bun simț incredibil și o inteligență sclipitoare. Are același umor ca în filmulețele lui. A fost o plăcere să stăm câteva ore cu el, chiar dacă ne-a aburit să mâncăm ceva buruieni de-i plăceau lui, iar apoi să bem apă de izvor. Aaa, da, fusese la un izvor să-și ia apă.

Mircea este probabil unul dintre oamenii pe care îi admir cel mai mult din online-ul nostru, deși l-aș putea invidia, ținând cont că-l urmăresc de când avea mai puțini urmăritori decât mine. Dar nu am fost niciodată invidios pe nimeni, cu atât mai puțin pe un băiat care a făcut totul prin propriile puteri și a rămas același om simplu și modest. Îi urmăresc cu mare drag toate video-urile și mă bucur enorm să văd că cineva ca el, care nu e din București, are un asemenea succes. Deci se poate!

Așadar, dacă doriți să vedeți un film fain, la care să râdeți (sunt mulți și cei care spun că au râs cu lacrimi, deci nu vă luați după mine), dar mai ales să susțineți munca unor oameni atât de faini, vă recomand să mergeți la filmul Mirciulică.

Pe tine, Mircea, te felicit pentru tot ce ai realizat! Știu că nu o să mă mai inviți la avanpremiera următorului tău film, după așa recenzie, dar eu tot abia am să-l aștept și am să merg.
Mult succes să aveți!

Mircea Bravo a fost invitat în emisiunea „Zig Zag”. Acesta a vorbit despre cel mai nou film al său, primul film de lungmetraj pe care l-a făcut vreodată.

«Mirciulică » este primul nostru film de lung metraj. Tot timpul ne-am dorit să facem un film, făceam noi filmulețe mai mici, era fain să vedem că oamenii se bucură. «M-ați făcut să mă simt mai bine ».

«Măi, dar, dacă ar merge la un film în cinematograf, timp de 90 de minute, cât de bine l-am face pe omul ăla să se simtă?».
Și, în 2021, am zis «Știi care e primul pas să facem filmul? Programăm un weekend, cu echipa de creație, la o cabană. Dacă facem treaba, după aia, se pune în mișcare».

Și eram cu Cristi, Cristi care este asociatul meu, regizorul meu, de la începutul proiectului a fost alături de mine. Am luat o cabană lângă Cluj, a mers toată echipa de creație.

Cabana a fost a unui prieten de-al nostru.
Am stat 2,3 zile și căutam ideea senzațională. «Hai să facem un film care să ne placă nouă» și ideea a fost să facem ceva care mi s-ar potrivi și mie.

Eu sunt actorul principal în film. E povestea unui tânăr de 30 de ani, care vrea să meargă la București, să dea examen, să se facă procuror. Pică examenul și se întoarce să stea cu părinții, împreună, în același apartament, în Gherla, un oraș de 30.000 de locuitori.

În film, stau cu părinții și mă angajez la un baron local. La un moment dat, în povestea asta, apare și soția lui, o femeie sexy, frumoasă, cu care sunt trimis să fac cumpărături prin oraș. De acolo, situația se complică un pic, bineînțeles că apare și bunica pe parcurs, care, cumva, mă ajută în multe decizii.

Filmul vrem să fie despre tânărul ăla, pentru că încă sunt în România, care stă cu părinții și care trebuie să se maturizeze”, a povestit Mircea Bravo, potrivit Kanal D.

error: Content is protected !!