Dan Petrescu, reconfirmat la CFR Cluj, dar relația cu Ioan Varga este extrem de tensionată

În cursul zilei de miercuri, conducerea celor de la CFR Cluj a emis un comunicat pe site-ul oficial al clubului prin care l-a reconfirmat în funcție pe Dan Petrescu.

Cu câteva minute înainte de a apărea comunicatul CFR-ului, Ioan Varga i-a dat o replică dură lui Dan Petrescu, după ce antrenorul ar fi sugerat că omul de afaceri s-ar fi implicat și le-ar fi impus suporterilor să-i ceară demisia lui Petrescu.

”Eu cred că el este ofensat un pic pentru că i-a strigat lumea (n.r.- demisia). Dar eu nu am nicio implicare în asta. Eu nu mă ocup de găinării, nu mă ocup … Cum să mă duc eu să vorbesc cu suporterii să strige demisia? E nebun? Eu nici nu mă duc pe stadion.

Dan Petrescu, reconfirmat la CFR Cluj, dar relația cu Ioan Varga este extrem de tensionată 1

În primul rând eu nu mai am voie medical să mă implic cu emoţiile şi cu astea. Minimum şase luni de zile trebuie să stau departe de fotbal. Şi tocmai d-asta am vrut să fie îmbunătăţită situaţia de a câştiga nişte bani”, a declarat Ioan Varga, la emisiunea Liga Digisport.

“Deficitul despre care vorbeam (n.r. “zeci de milioane”) este făcut de-a lungul anilor. Eu sunt pe minus din ce a produs clubul şi cât am adus eu de acasă. El nu mi-a produs mie niciun ban. Eu nu m-am referit la salariul lui, ci ce au cheltuit ei, ca buget. Ei nu şi-au produs bugetul! Despre ce vorbim?!

Cel puţin 15 milioane de euro cheltuie clubul acum, că am redus costurile, şi produce 8. Deci 7 milioane trebuie să aduc de acasă sau că găsesc alte soluţii, sau să câştige meciuri în Europa. Despre asta vorbim. Sau să vândă jucători. Dacă el nu promovează tineri, n-ai ce vinde.

De exemplu, avionul (n.r. la deplasarea în Kosovo) ne-a costat 130.000. El a produs 160.000. Cazarea şi masa au mai costat 100.000. Despre ce vorbim? El a produs în meciul ăla cu Kosovo 160.000 şi a cheltuit 250.000. Atunci, care e logica? Nu înţeleg.

El vorbeşte că ne-a produs nouă bani? În afara faptului că în deficit a produs, n-a produs nimic. A cerut întotdeauna mai mult decât e necesar. Are 40-50 de jucători. Toţi au salarii mari. La noi nu există decât 10-15-20.000-30.000 de euro salariu. Deci astea-s salariile.”, a declarat Ioan Varga, ÎN EXCLUSIVITATE pentru Digi Sport.

“În urma ultimelor speculații apărute în mass-media cu privire la posibila schimbare de pe banca tehnică a antrenorului echipei noastre, clubul CFR 1907 Cluj dorește să facă anumite precizări.

Dan Petrescu are parte de încrederea conducerii clubului și rămâne în continuare antrenorul echipei CFR 1907 Cluj. Tehnicianul echipei noastre a avut o discuție cu patronul clubului, una bazată pe maturitate și respect, iar scopul ambelor părți s-a dovedit a fi, așa cum era de așteptat, unul comun: acela de a avea continuitate pe banca tehnică și de a avea rezultate importante.

Rămânem o familie unită, așa cum am fost mereu, iar pentru asta avem nevoie ca și suporterii să fie în continuare alături de jucători, dar și de staff-ul tehnic, pentru că doar împreună vom reuși să obținem rezultate importante, așa cum am făcut-o mereu în ultimii ani. Conducerea clubului CFR 1907 Cluj”, se arată în comunicatul clubului CFR Cluj.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

Privacy Settings saved!
Privacy Settings

Atunci când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlați aici serviciile personale de cookie-uri.

Unclassified cookies are cookies that we are in the process of classifying, together with the providers of individual cookies.

Use Loco Translate to change Text for custom Code

Decline all Services
Accept all Services