Cum a fost salvat Ioan Varga de medici după ce a suferit un AVC

Updated on iulie 18, 2022 Atacul cerebral suferit de patronul CFR-ului a fost provocat de un tromb, cheag sangvin. Salvarea lui a venit din faptul că s-a intervenit cu o injecție specifică în 20-25 de minute din momentul în care i s-a făcut rău și a fost efectuată chiar de doctorul Ștefan Ioan Florian, șeful secției de Neurochirurgie a Spitalului de Urgență din Cluj.

Diagnosticul pe care Varga l-a primit a fost de AVC minor. Cel mai probabil, au spus medicii pacientului, acesta s-a produs în urma unui tromb, care în termeni medicali înseamnă un cheag sangvin, iar pe înțelesul tuturor este un cheag de sânge care se formează și blochează circulația sângelui, scrie Gazeta Sporturilor.

Cum a fost salvat Ioan Varga de medici după ce a suferit un AVC 1

Tocmai din acest motiv, lui Varga i s-a făcut rău chiar în timpul discuțiilor pe care le avea cu cei din club, la o jumătate de zi după eliminarea suferită în fața lui Piunik Erevan.

Starea de rău accentuată i-a speriat atât pe Varga, cât și pe cei din jurul său, care l-au trimis de urgență la spital, unde a fost așteptat direct de renumitul doctor Ștefan Ioan Florian, șeful Secției de neurochirurgie. Acesta a intervenit imediat, cu o injecție specifică în astfel de cazuri și care are rol de a dilua la maximum sângele pentru a debloca respectivul vas care blochează circulația.

În astfel de situații, când o persoană suferă un AVC, termenul până la care injecția respectivă trebuie realizată pentru a-și atinge obiectivul e de cel mult 4 ore de la apariția AVC-ului. În cazul lui Varga, intervenția a avut loc în 20-25 de minute.

În niciun moment Varga nu a fost inconștient, dar s-a ales cu afazie, o tulburare a vorbirii. Ulterior însă s-a recuperat extrem de bine și în acest moment e practic la 90% din ceea ce era înainte de accident, din perspectiva modului de comunicare.

Patronul clujenilor se află în continuare sub strictă supraveghere, iar doctorul Florian a luat decizia de a interzice prezența unui televizor, dar și a telefoanelor mobile. în rezerva în care se află.

CFR, despre Nelu Varga: „E într-o stare stabilă”

După ce sâmbătă apăruse informația că Varga se află într-o stare gravă în spital, conducerea campioanei CFR a luat poziție și a postat un comunicat pe site-ul oficial.

„Ca urmare a ultimelor informații răspândite în mass-media cu privire la starea de sănătate a domnului Varga, dorim să vă informăm următoarele: Suntem extrem de dezamăgiți de felul în care se răspândesc informațiile false. 

Domnul Varga este într-o stare stabilă, comunicăm și ne-a transmis că este alături de noi și ne ține pumnii la meciul din această seară. Îi dorim însănătoșire grabnică și îl așteptăm cât mai repede, în formă maximă, alături de noi”, au anunțat cei de la CFR.

error: Content is protected !!