(Video) Camora, băgat în şedinţă de fanii lui CFR Cluj, după umilința cu Pyunik

Updated on iulie 14, 2022 Eliminarea lui CFR Cluj, în faţa lui Pyunik Erevan, nu a fost deloc digerată de fanii campioanei României. La finalul meciului din Gruia, suporterii s-au strâns în parcarea stadionului şi l-au tras la răspundere pe Mario Camora.

FANATIK a surprins momentul când unul dintre fanii lui CFR Cluj, desprins din restul grupului de suporteri, a ajuns lângă Mario Camora şi l-a admonestat pe căpitanul echipei.

(Video) Camora, băgat în şedinţă de fanii lui CFR Cluj, după umilința cu Pyunik 1

“Toţi suntem frustraţi că am pierdut, dar voi sunteţi exemple. Sunteţi idoli pentru copiii ăia. Asta nu este atitudine de oameni maturi, de campioni. Nimeni nu l-a huiduit în teren”, a fost mesajul transmis lui Mario Camora de unul dintre fanii lui CFR Cluj.

În acelaşi timp, alţi fani au avut un discurs mai dur la adresa jucătorilor lui CFR Cluj. “Plecaţi cu toţii. Mai bine jucăm noi. Demisia, lăsaţi-ne. Petrescu a plecat?”, au strigat suporterii, în timp ce stewarzii îi protejau pe jucători.

Imediat după finalul meciului, fanii lui CFR Cluj i-au cerut demisia lui Dan Petrescu. Antrenorul campioanei României a rămas înmărmurit preţ de mai bine de 15 minute pe bancă, timp în care stadionul se golise.

CFR Cluj va juca în turul 2 preliminar din Conference League, după eliminarea din Liga Campionilor. Ardelenii se vor duela cu Inter Club d’Escaldes, dubla manşă urmând să se dispute pe 21 şi 28 iulie, cu primul meci în Gruia.

Înainte de dubla cu Inter Club d’Escaldes, CFR Cluj îşi va afla posibilul adversar din turul 3 preliminar. Pe 18 iulie, la Nyon, va avea loc tragerea la sorţi pentru această fază, iar cele zece echipe vor fi puse într-o singură urnă, fără capi de serie.

Topul celor mai mari umilințe din fotbalul românesc

1. Dinamo – Knattspyrnufelag Reykjavikur (Islanda) 1-2, 0-2 – turul 1 preliminar din Cupa UEFA 1997 – 1998.
2. FCSB – Șahtior Karagandy (Kazahstan) 1-0, 1-2, 3-5 după loviturile de departajare – turul doi preliminar Conference League 2021 – 2022
3. CFR Cluj – Dudelange (Luxemburg) 2-3, 0-2 – play-off Europa League 2018 – 2019
4. Dinamo – 17 Nentori (Albania) 1-2, 0-1 – turul 1 Cupa Cupelor, 1986 – 1987

5. Universitatea Craiova – Locomotive Tbilisi (Georgia) 1-2 – turul 1 preliminar Europa League
6. Rapid – Skonto Riga (Letonia) 3-3, 1-2 – turul 2 preliminar Champions League 1999 – 2000
7. CFR Cluj – Pyunik Erevan (Armenia) 0-0, 2-2, 3-4 după loviturile de departajare – turul 1 preliminar Champions League 2022 – 2023

8. Universitatea Craiova – Laci (Albania) 0-1, 0-0 – turul 2 preliminar Conference League 2021 – 2022
9. CFR Cluj – Dinamo Minsk (Belarus) 0-1, 0-2 – turul 3 preliminar Europa League 2014 – 2015
10. Chimia Râmnicu Vâlcea – Glentoran Belfast (Irlanda de Nord) – 0-2, 2-2, turul 1 Cupa Cupelor 1973 – 1974

error: Content is protected !!