Cluj: Daria și Diana, elevele de 10 de la Racoviță. Una a ales medicina în Cluj, cealaltă matematica în Germania

Updated on iunie 16, 2022 Daria și Diana sunt atât cele mai bune prietene cât și șefe de promoție cu media 10 la Colegiul Național Emil Racoviță din Cluj.

Una dintre ele va studia matematica în Germania, în timp ce cealaltă va da examen la Medicină, în țară.

Cluj: Daria și Diana, elevele de 10 de la Racoviță. Una a ales medicina în Cluj, cealaltă matematica în Germania 1
(Foto: https://romania.europalibera.org/ – Ovidiu Cornea)

„Am ales să plec, ca să studiez matematica, pentru că nu prea sunt oportunități de cercetare în România, în domeniu. Am încercat să mă axez și pe varianta combinată cu informatica, dar tot matematica pură mă atrage cel mai mult, iar pe partea asta se pune accent un pic mai mare în străinătate”, povestește Diana-Maria Harambaș, pentru Europa Liberă.

Este admisă deja la Jacobs University din Bremen, Germania, după ce a susținut probele în sistem american (STA) încă de la finalul anului trecut.

La fel de meritorie este și Diana-Maria Jidavu, cealaltă șefă de promoție de la liceul clujean. Cele două sunt cele mai bune prietene, dar spre deosebire de Diana, Daria este hotărâtă să studieze Medicina, în țară, la Cluj.

Olimpică națională și ea, atât la matematică, precum și la română și lingvistică, s-a hotărât să dea la Medicină chiar în pandemie.

„Pe a IX-a și a X-a eram chiar pornită împotriva Medicinei, nu îmi plăceau nici Biologia, nici Chimia. În pandemie, când mi-am dat seama că pot să fac ce vreau și nu fac nimic, să încerc ceva concret, m-am setat că fac Medicină și nu mi s-a mai părut greu”, povestește Daria.

Unul dintre motive a fost tocmai posibilitatea de a-și continua studiile în țară, dată fiind tradiția pe care o are domeniul și în România, explică ea.

„Mi-ar plăcea să plec, în ideea de noutate și să descopăr locuri noi, dar mi-e foarte dragă țara, cu bune, cu rele și dacă ar fi să plec, aș merge cu gândul că mă întorc”.

error: Content is protected !!