Clujenii și-au ironizat rivalii, după un nou titlu: ”Să vă spun cum stă treaba, cu Steaua jucăm degeaba”

CFR Cluj a câștigat un nou titlu de campioană după ce a învins, aseară, Craiova, scor 2-1.

Ultimul fluier al lui Radu Petrescu a declanșat fiesta în formația antrenată de Dan Petrescu. Aceștia au sărbătorit alături de fani, care au invadat terenul, apoi s-au aliniat corespunzător pe tunel pentru a primi medaliile și titlul ediției 2021/2022.

Clujenii și-au ironizat rivalii, după un nou titlu: ”Să vă spun cum stă treaba, cu Steaua jucăm degeaba” 1

Aceștia au cântat, s-au hidratat cu apă și bere, s-au felicitat și au aruncat ”săgeți” către rivalii de la FCSB. Cel care avea să dea tonul a fost mijlocașul Alexandru Păun. Acesta chiar a adaptat versurile unei melodii, cu trimitere directă către meciul din etapa viitoare cu FCSB, scrie digisport.ro.

”Să vă spun eu cum stă treaba, cu Steaua (n.r. – FCSB) jucăm degeaba”, a fredonat Păun spre amuzamentul colegilor săi.

”Sunt foarte fericit. Aceleași emoții ca la primul campionat.(Vă așteptați ca FCSB să se împiedice cu Voluntari?) În fotbal, orice este posibil, iar aseară (n.r. – sâmbătă) s-a văzut asta. A fost mai tensionat titlul acesta decât celelalte. Vă dați seama că citim presa, vedem la televizor, nimeni nu ne dădea nicio șansă. Bineînțeles că ne-am adunat cu toții, am avut o ședință.

Pentru CFR Cluj urmează cupele europene. (Să ne gândim la grupe?) Da. Trebuie să sperăm. Pentru mine, personal, îmi doresc să fiu sănătos pentru că este cea mai importantă”, a declarat Alexandru Păun.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

Privacy Settings saved!
Privacy Settings

Atunci când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlați aici serviciile personale de cookie-uri.

Unclassified cookies are cookies that we are in the process of classifying, together with the providers of individual cookies.

Use Loco Translate to change Text for custom Code

Decline all Services
Accept all Services