Felicitări! Profesoară din Cluj, premiată la Gala “Profesorul anului din mediul rural”

Updated on martie 25, 2022 Daniela Maria Arion, director la Şcoala Gimnazială „Mihai Vodă”, judeţul Cluj, a fost premiată ieri în cadrul Galei “Profesorul anului din mediul rural”.

Organizaţia Teach for Romania a premiat în cursul zilei de ieri profesorii anului din mediul rural la cele cinci categorii ale Galei.

Felicitări! Profesoară din Cluj, premiată la Gala "Profesorul anului din mediul rural" 1

În cadrul evenimentului s-a discutat despre problemele şcolilor din mediul rural în general, dar mai ales în comunităţile defavorizate. De asemenea, s-a discutat despre importanţa promovării celor cinci categorii sau ale prevenirii unora dintre problemele pe care le denumesc. Astfel, prevenirea abandonului şcolar, nevoia dezvoltării literaţiei în şcolile din mediile defavorizate, dar şi nevoia dezvoltării abilităţilor socio-emoţionale, dezvoltarea leadership-ului la elevi sau nevoia de implicare în comunitate au fost doar o parte dintre problemele prezentate, scrie ziaruldeiași.ro.

Cine sunt profesorii câştigători la cele cinci categorii

  • La categoria „Prevenirea abandonului şcolar” a fost desemnată câştigătoare, dintre cele 53 de nominalizări, Daniela Maria Arion – director, Şcoala Gimnazială „Mihai Vodă”, judeţul Cluj.
  • La categoria „Dezvoltarea literaţiei” a fost desemnată câştigătoare, dintre cei 65 de profesori nominalizaţi, Adina Popa – învăţător, Şcoala Gimnazială Basarabi, judeţul Suceava.
  • La categoria „Dezvoltarea abilităţilor socio-emoţionale” a fost desemnat câştigător, dintre cele 44 de nominalizări, Romeo Bolohan – profesor la Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu”, Dumbrăveni, judeţul Suceava.
  • La categoria „Dezvoltarea leadership-ului la elevi” a fost desemnată câştigătoare, dintre cele 48 de nominalizări, Aurora Enache – profesor la Liceul Teoretic „Lascăr Rosetti” Răducăneni, judeţul Iaşi.
  • La categoria „Implicarea în comunicate” a fost desemnată câştigătoare, dintre cele 100 de nominalizări, Ioana Diaconu profesor la Şcoala de industrie alimentară Ţibana, judeţul Iaşi.

„«Îmi place să merg la şcoală», «îmi place să învăţ», «în clasă mă văd văzut, ascultat». Asta ne spun elevii la care ajungem prin profesorii Teach for Romania”, a afirmat Iulia Pielmuş, director executiv al Teach for România, care a explicat că acum venim după mai multe crize şi evenimente nefaste, de la pandemie, la război sau criză economică, menţionând însă că „Vremurile de criză scot în evidenţă şi oamenii excepţionali”, adăugând că un profesor motivat şi care îşi doresc să aducă schimbarea şi în cele mai defavorizate medii sunt cei care oferă şansa elevilor de a depăşi greutăţile mediului în care trăiesc.

error: Content is protected !!