Obiectul unic pe Pământ aflat în Muzeul de Istorie din Cluj. Talpă de robot sau bucată de OZN?

Updated on ianuarie 15, 2022 Un obiect unic în lume se află la Muzeul de Istorie din Cluj Napoca. Obiectul de aproximativ 2 kilograme nu a putut să fie identificat vreme de 40 de ani și a fost cercetat în secret de autoritățile comuniste.  Acesta are o formă trapezoidală, cu două brațe posterioare și două perforații circulare care comunică între ele.

Obiectul a fost descoperită alături de alte două în anul 1973 de către muncitorii care lucrau la o balastieră pe malul râului Mureș, lângă Aiud.

Obiectul unic pe Pământ aflat în Muzeul de Istorie din Cluj. Talpă de robot sau bucată de OZN? 1

Aceste două obiecte au fost identificate ca oase ale unui rinocer lânos, care a trăit în urmă cu 10.000 – 80.000 de ani în urmă, însă la datarea tălpii din aluminiu au apărut unele probleme, după ce rezultatele analizelor efectuate indicau faptul că obiectul ar avea între 400 de ani și 80.000 de ani, scrie impact.ro.

Talpa de robot sau bucata de OZN?

Michael Hesemann, un specialist în tehnica aviatică, crede că obiectul ar putea fi talpa unuia dintre suporții de aterizare ai unui aparat de zbor nu prea mare, care la coborâre s-a așezat încet pe sol.

Adepții teoriei originii extraterestre a obiectului de la Aiud consideră că această compoziție chimică nu este una obișnuită și că obiectul, descoperit în același strat arheologic cu oasele preistorice ale unui rinocer lânos, poate să fie contemporan cu acestea, iar în acest fel ar avea peste 100.000 de ani.

„Obiectul, lung de cca. 20 cm, lat de cca. 12,5 cm și gros de 7 cm, prezenta două goluri cilindrice, de diametre diferite, practicate astfel încât golul cu secțiunea mai redusă penetra către baza celuilalt, perpendicular. Golul cu diametrul mai mare prezenta în plus o ovalizare a părții sale inferioare, efect ce părea a fi produs de un ax cu capul rotunjit, cu care s-ar fi asamblat.

Pe suprafața sa inferioară cât și lateral, obiectul prezenta urme ale unor lovituri repetate, dintre care unele au fost puternice. Toate detaliile remarcate sugerau faptul că piesa a făcut parte cândva dintr-un ansamblu funcțional și că a fost pierdută dintr-un motiv oarecare, în albia de atunci a râului, a scris Florin Gheorghiță în cartea sa, Enigme în Galaxie.

Pe părțile laterale obiectul prezenta urme ale unor lovituri repetate. Fapt ce sugerează că obiectul a făcut parte dintr-un sistem funcțional. Există mai multe ipoteze privind sursa de proveniență a obiectului, nu se poate confirma sau infirma posibilitatea sursei de proveniență extraterestră”, a spus și Gheorghe Cohal, directorul executiv al Asociației pentru Studiul Fenomenelor Aerospațiale Neidentificate.

Matematicianul Dan Farcaș crede că obiectul de la Aiud este unul din multele semne ale vizitelor unor civilizații extraterestre mult mai evoluate decât specia umană.

error: Content is protected !!