Cluj. Tragedie pe varianta Zorilor Mănăștur: Un mort și patru răniți după o coliziune între o mașină și o motocicletă care circulau în aceeași direcție

Updated on septembrie 12, 2021 Un grav accident de circulație a avut loc în urmă cu o oră pe strada Frunzișului din Cluj Napoca.

Pe strada Frunzișului, înspre strada Izlazului a avut loc o coliziune între un autoturism și o motocicleta, ambele circulând în aceeași direcție.

Cluj. Tragedie pe varianta Zorilor Mănăștur: Un mort și patru răniți după o coliziune între o mașină și o motocicletă care circulau în aceeași direcție 1

În urma impactului, autoturismul si-ar fi continuat deplasarea înspre strada Urcușului, unde au fost acroșați trei pietoni. Unul dintre aceștia, o femeie de aproximativ 60 de ani a decedat, iar ceilalti doi au fost transportați la o unitate medicală pentru primirea îngrijirilor de specialitate“, a transmis IPJ Cluj.

Trei autospeciale, două echipaje SMURD și unul SAJ au intervenit pentru a gestiona o situație de urgență rezultată în urma unui grav accident rutier produs pe strada Frunzișului din municipiul Cluj-Napoca.

Cluj. Tragedie pe varianta Zorilor Mănăștur: Un mort și patru răniți după o coliziune între o mașină și o motocicletă care circulau în aceeași direcție 2 Cluj. Tragedie pe varianta Zorilor Mănăștur: Un mort și patru răniți după o coliziune între o mașină și o motocicletă care circulau în aceeași direcție 3
(Foto Info Trafic jud. Cluj)

„Pompierii au găsit un autoturism și motocicletă avariate. Conducătorul motocicletei se afla întins pe jos și necesita asistență medicală, de asemenea, o femeie în vârstă de cca 60 de ani era prinsă sub mașină și prezenta traumatisme incompatibile cu viața. O a doua femeie se afla prinsă sub autoturism, care suferise traumatisme multiple, însă era în stare de conștiență și cooperantă. Un alt bărbat se afla in apropiere și solicita asistență medicală.

Pompierii au acționat pentru a extrage de urgență femeia de sub autoturism și pentru a sprijini evaluarea medicală și acordarea asistenței medicale de urgență persoanelor implicate în evenimente.

Au fost asigurate măsuri de prevenire a incendiilor având în vedere că s-a produs o avarie la un brașament de gaz și existau scurgeri de hidrocarburi.

Cei doi bărbați răniți și femeia, extrasă cu echipamentele speciale de sub autoturism, au fost transportate la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate. Șoferul autoturismului a fost consultat și nu a fost necesar transportul la spital”, a transmis ISU.

error: Content is protected !!