Emil Boc: Vreau ca fetele mele să trăiască în România, îmi doresc ca viitorul lor să fie aici, în ţara asta

Updated on iunie 4, 2021 Primarul Clujului, Emil Boc a declarat vineri că îl susține pe Florin Cîțu în competiția pentru șefia PNL pentru că își dorește ca fiicele lui să rămână în România.

Pot să vă spun că am un motiv particular şi egoist. N-o să vă gândiţi la care, şi o să spuneţi metroul, cum spun cei de la PSD. Dar nu pentru acel motiv îl susţin pe domnul Cîţu, ca să fiu foarte bine înţeles. Pentru un motiv particular, egoist, care ţine de familia mea, de fetele mele.

Emil Boc: Vreau ca fetele mele să trăiască în România, îmi doresc ca viitorul lor să fie aici, în ţara asta 1

Eu vreau ca ele să trăiască în România. Se apropie de sfârşitul ciclului universitar şi îmi doresc ca viitorul lor să fie aici, în ţara asta. Ori, ştim că sunt patru milioane de români în afara României. Cum îi aducem pe cei care au plecat de acasă? Cum îi împiedecăm pe cei care astăzi stau cu un picior să treacă graniţa, pentru a munci în UE?

Asta nu se poate face decât printr-o politică liberală. Nu se poate face decât printr-o orientare care să pună accent pe producere de prosperitate, de bogăţii, ca să ai după aceea ce să împarţi, să aduci calitatea vieţii, să aduci locuri de muncă, să aduci sănătate, educaţie mai bună. Cine poate face acest lucru? Partidul care este astăzi la guvernare cel mai important“, a spus Emil Boc, citat de antena3.ro.

Emil Boc îl consideră pe Florin Cîțu un liberal ”pur sânge”:

Care este omul din acel partid care poate da o direcţie şi partidului, şi ţării în această direcţie? Am spus-o cu sinceritate nu de acum, nu de ieri: este actualul premier al României, care are viziune, capacitate, înţelege lucrurile, este un liberal autentic, pur sânge, pentru care, repet, producerea de prosperitate pentru toţi românii este regula şi care poate, prin politicile pe care le susţine, să ne dea acea Românie liberală, capabilă să aibă prosperitate acasă, pentru toţi”, a mai afirmat edilul din Cluj-Napoca.

Advertisements
error: Content is protected !!