Cluj: Autobuzele școlare revin pe traseu

Primăria Cluj-Napoca, în colaborare cu CTP reia transportul elevilor din clasele 0-IV la școli, cu autobuze dedicate, pe cele 14 trasee, din cartierele Mănăștur, Zorilor, Gheorgheni, Mărăști, Grigorescu, Bună Ziua, Bulgaria, Iris și Lombului.

Autobuzele au ca destinație liceele din centrul municipiului Cluj-Napoca, traseele fiind cunoscute deja de elevi și de aparținătorii acestora.

Cluj: Autobuzele școlare revin pe traseu 1

Liceele deservite sunt: Liceul Teoretic Nicolae Bălcescu, Liceul Teoretic Avram Iancu, Colegiul de Muzică Sigismund Toduță, Seminarul Teologic Ortodox, Colegiul Național George Coșbuc, Seminarul Báthory István, Liceul Teoretic Báthory István, Colegiul Național Emil Racoviță, Liceul Teologic Reformat, Liceul Teoretic Apáczai Csere János, Liceul Teoretic Gheorghe Șincai.

IMPORTANT: traseele liniilor E5 si E8 au fost prelungite pentru a deservi și locuitorii din zona străzii Plevnei (stația Plevnei Sud, stația CET, stația Timișului, stația Branului Sud), str. Branului, str. Vidrei (stația Înfrățirii Sud), str. Morii, str. Barc I (stația Pintea Viteazu Sud, stația Barc 1), str. Căpitan Grigore Ignat (stația Căpitan Grigore Ignat Vest), str. Traian Vuia (stația Cămin Someșeni, stația Branului).

Toți elevii au la dispoziție mijloace de transport special destinate, având inscripția “TRANSPORT ELEVI”, cu plecări după ora 7:10 din cartiere spre centrul municipiului și reîntoarcerea în jurul orei 14:00, pe următoarele linii:

• Autobuze: 9, 24, 30, 31, 35, 39, 42, 43B.
• Troleibuze: 3, 5, 6, 25.
• Tramvaie: 102.

20 autobuze vor deservi cele 14 trasee din municipiu, preluând elevii din cartierele orașului și aducându-i la școală.

Primăria Cluj-Napoca și CTP au achiziționat recent 10 autobuze școlare de 9,1m pentru elevi, tip IVECO DAILY FENIKSBUS. Acestea corespund tuturor normelor europene în domeniu, pentru a oferi elevilor clujeni cele mai bune condiții de transport.

Poliția Locală va asigura în continuare prezența a cel puțin unui polițist local în fiecare autobuz școlar, pentru ca elevii să se deplaseze la școală în deplină siguranță.

Accesul elevilor se va face doar pe ușa din față și au fost instalate dispensere pentru dezinfectant. Polițiștii locali vor asista copiii la urcare/coborâre și la trecerea străzii, după care aceștia sunt preluați de profesori. În toate mijloacele de transport va fi obligatorie purtarea măștii de protecție.

De la startul proiectului și până în prezent, peste 180.000 elevi au fost transportați cu autobuzele școlare.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

Privacy Settings saved!
Privacy Settings

Atunci când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlați aici serviciile personale de cookie-uri.

Unclassified cookies are cookies that we are in the process of classifying, together with the providers of individual cookies.

Use Loco Translate to change Text for custom Code

Decline all Services
Accept all Services