Cluj. Emil Boc: „Vom avea Untold, dacă ne vaccinăm!”

Updated on aprilie 30, 2021 Primarul Emil Boc a declarat astăzi că există şanse mari ca festivalul Untold să se ţină în această vară.

Vom avea evenimente. După 15 mai autorităţile vor începe să anunţe eliminarea restricţiilor şi condiţii pentru evenimente, sub rezerva că nu vom avea o reizbucnire a crizei.

Cluj. Emil Boc: „Vom avea Untold, dacă ne vaccinăm!” 1

Totul depinde de noi. Se va aştepta minimum două săptămâni după Paşti, să se vadă dacă nu creşte numărul de infecţii după sărbători. Dar vom avea Untold, dacă ne vaccinăm”, a spus Boc, la Realitatea FM, potrivit Adevarul.

În luna martie, la Barcelona s-a organizat un concert-test, parte a unui studiu important, cu scopul de a se vedea care sunt riscurile unor asemenea evenimente. Niciunul dintre cei 5.000 de participanţi la concert nu s-a infectat, a fost concluzia principală a studiului.

Testele realizate pentru toţi participanţii, la două săptămâni de la concert, au ieşit negative. La concertul de la Barcelona nu s-a impus distanţare fizică, dar toţi participanţii au purtat măşti.

Experţii medicali care au monitorizat concertul spun că astfel de evenimente sunt cu mult mai sigure decât se credea. Pentru ca un festival de anvergură să fie sigur, experţii în sănătate publică spun că participanţii trebuie fie să fie vaccinaţi şi să aibă şi rapelul făcut, fie să fi trecut prin boala Covid-19 în ultimele şase luni sau să prezinte un test prin care să poate dovedi că nu sunt infectaţi.

error: Content is protected !!