Cluj. Aprobat. Parc în zona Canalului Morii

Updated on aprilie 23, 2021 Studiul de fezabilitate pentru amenajarea unui parc în zona Canalului Morii, tronson parcul Rozelor , a fost aprobat în ședința Consiliului local. Parcul va avea o suprafață de 3,29 ha, iar investiția este de 6,7 milioane de euro.

Conform studiului de fezabilitate, realizat de SC Planwerk arhitectura și urbanism, proiectul prevede:

Cluj. Aprobat. Parc în zona Canalului Morii 1

SPAȚIU VERDE AMENAJAT TOTAL – 23.205 mp

– Cumulează toate suprafețele nesigilate: toate zonele plantate cu arbori, specii perene, arbuști, plante acvatice, graminee decorative, bulbi sau gazon, albia Canalului Morii, dar și aleile și suprafețele pietonale permeabile, acoperite cu piatră cubică măruntă, montată cu rosturi mari, precum și aleea din lemn, ridicata de la cota terenului natural.

SUPRAFAȚĂ TOTALĂ AMENAJĂRI PIETONALE – 7.945 mp

– Cuprinde toate aleile și zonele pietonale din beton dezactivat, piatră cubică, lemn, pietriș, nisip sau asfalt.

SUPRAFAȚĂ TOTALĂ PLANTATĂ (GAZON / PLANTE / ARBORI) – 18.749 mp

– Sunt incluse toate zonele pentru care sunt propuse lucrări de plantare sau însămânțare cu: arbori, arbuști, gard viu, specii perene pentru soare sau umbră, acoperitoare de sol, plante acvatice, graminee decorative, bulbi sau gazon.

Cluj. Aprobat. Parc în zona Canalului Morii 2 Cluj. Aprobat. Parc în zona Canalului Morii 3

🟡 Arbori noi propuși: 251 buc.
🟡 Locuri de parcare la sol: 46 buc.
🟡 Locuri de parcare biciclete/trotinete: 136 buc.
🟡 Stații de încărcare biciclete/trotinete electrice: 7 buc. (21 de prize)

”Întreaga amenajare are la bază asigurarea unui habitat sustenabil, prin intervenții cât mai puțin invazive, armonizarea și integrarea în peisaj a propunerilor arhitecturale.

Malul stâng, care are astăzi la partea superioară un drum de acces local nu își va schimba semnificativ organizarea. Deoarece deservește în total 4 accese auto, drumul va fi transformat într-un shared space, cu utilizare comună pentru pietoni și toate mijloacele de transport. Îmbrăcămintea existentă din asfalt va fi refăcută și continuată pe tot traseul, profilul transversal păstrându-și dimensiunea existentă.

Singurele intervenții asupra malului stâng vor fi zonele de consolidare necesare și 2 rânduri de gradene cu trepte din piatră care facilitează punctual accesul trecătorilor către apă.

Malul drept, mai extins ca suprafață, are un caracter aparte datorită topografiei și vegetației abundente. Intervențiile din această zonă vor fi minimale și anume: o alee paralelă traseului apei, pe parcursul căreia, acolo unde configurația terenului o permite se vor amenaja locuri de odihnă, trepte de acces către apă, o mică suprafață multifuncțională unde se pot organiza evenimente restrânse, adaptate specificului zonei și un loc de joacă tematic, de asemenea adaptat la scara locului. Din această alee se vor desprinde trei noi legături către ansamblul de locuințe.

Aproximativ în aceeași zonă unde astăzi este improvizată o trecere temporară peste canal, la capătul estic al Parcului Rozelor, se propune un pod pietonal, în continuarea căruia va urma un pachet de trepte care va reprezenta cea mai scurtă legătură între noul parc și cartierul Plopilor Calvaria.

Cluj. Aprobat. Parc în zona Canalului Morii 4 Cluj. Aprobat. Parc în zona Canalului Morii 5

Accesul din noul spațiu verde către Parcul Rozelor, astăzi deservit de 2 porți la capetele sale, se va realiza ulterior amenajării în mod firesc, pe tot segmentul unde cele două se învecinează. În afară de desființarea împrejmuirilor existente, pentru a accentua această legătură și pentru a face tranzitul între cele două parcuri cât mai plăcut, zona de intervenție a fost extinsă, cuprinzând perimetrul fântânii existente, până la aleea asfaltată.

Extremitatea vestică a amplasamentului este folosită astăzi ca și grădini sezoniere, improvizate de localnici. Această utilizare este propusă spre păstrare, însă reinterpretată în funcție de nevoile comunității (de ex. grădini cu caracter didactic pentru școli sau grădinițe).
Platourile din partea superioară a taluzului sunt extensii ale parcului înspre locuințe, aici fiind posibile amenajări mai complexe: loc de joacă organizat pe grupe de vârstă, zone pentru fitness în aer liber, zone de odihnă și puncte de belvedere. Toate aceste funcțiuni sunt legate între ele de o alee care urmărește linia superioară a taluzului, pe toată lungimea tronsonului studiat.

În locul garajelor se propun parcări la sol, creându-se astfel legături directe și îmbunătățindu-se legăturile vizuale cu zona de locuințe. În capătul estic Canalul Morii este traversat de un pod care continuă către str. Plopilor cu un drum asfaltat, dublat de o zonă cu garaje. Podul și drumul fac obiectul unui proiect în curs, aprobat cu HCL 884/10.12.2019. Studiul de fezabilitate a preluat din acest proiect traseul și gabaritele propuse. Între acest drum și benzinăria de pe str. Plopilor, sub zona de garaje, regăsim traseul Pârâului Calvaria, care se varsă în Canalul Morii în zona podului. Prin desființarea garajelor, renaturalizarea acestui mic tronson, plantarea și amenajarea lui, parcul se extinde firesc până la str. Plopilor.”

error: Content is protected !!