Emil Boc, răspuns pentru clujenii care se plâng că se reduc benzile auto pe 21 Decembrie: ”La Cluj, a plecat trenul din gară!”

Updated on martie 18, 2021 Primarul Emil Boc le-a răspuns clujenilor nemulțumiți de reducerea benzilor de circulație de pe Bulevardul 21 Decembrie. Emil Boc spune, referindu-se la mașini, că, la Cluj, trenul a plecat din Gară.

„Eu vă asigur că dacă pe Bulevardul 21 Decembrie mai dărâmăm 4 clădiri și mai facem 2 benzi de circulație, în  următoarea zi acele benzi ar fi la fel de pline, la fel de aglomerate și vom înghiți mai multe gaze, ne vom îmbolnăvi și vom ajunge în spitale.

Emil Boc, răspuns pentru clujenii care se plâng că se reduc benzile auto pe 21 Decembrie: ''La Cluj, a plecat trenul din gară!'' 1

Nu e popular ce spun, dar viitorul mașinii în Cluj Napoca nu mai este la fel ca până acum. Viitorul mașinii în Cluj Napoca este ca mașina să o folosești pentru deplasările din afara orașului, dar pentru ce înseamnă viața de zi cu zi alternativele trebuie să fie transportul în comun, mersul pe bicicletă combinat cu mersul pe jos”, a declarat Emil Boc la Napoca FM.

„95% din timp mașina stă într-un loc, ea stă într-o parcare sau în trafic. Vreți în continuare să avem oameni cu boli în spitale generate de poluare? Mașinile aduc poluare. Ați văzut cum arată Piața Blaga, Napoca, Petru Maior, ne place că arată bine, că au o dimensiune verde, nepoluantă”, a mai spus acesta.

Modernizare Bulevard 21 Decembrie

Proiectul presupune alinierea zonei la principiile mobilității verzi, nepoluante și calibrarea infrastructurii existente la exigențele unui oraș modern. Pe lângă infrastructura pentru vehicule și biciclete/trotinete electrice prevăzută, vor fi extinse benzile dedicate transportului public și amenajate piste pentru biciciști pe ambele sensuri de mers.

Se acordă atenție specială creșterii accesibilității și atractivității spațiului pietonal, dar și zonelor verzi. Vor fi plantați 174 de noi arbori. În fața bisericii Sf. Petru, în locul actualei parcări, va fi amenajat un scuar.

La finalul lucrărilor, Bulevardul 21 Decembrie 1989 va dispune de toate caracteristicile unui spațiu urban eficient, cu mobilier urban modern, sistem de iluminat cu tehnologie LED, internet wireless etc.

error: Content is protected !!