Cluj: Apare un nou mall. Cine il construieste și unde va fi ridicat

Updated on martie 3, 2021 Turda va avea în anul 2022 un mall, situat în imediata vecinătate a supermarketului Kaufland. Suprafața închiriabilă va fi de peste 9000 mp, iar locația va avea 270 de locuri de parcare.

Investiția este realizată de polonezii de la Scallier, sub conceptul Funshop Park, care își propun ca până în 2022 să realizeze 6 locații de acest gen în România, la Timișoara, Roșiori de Vede, Hunedoara, Vaslui, Focșani și Turda, informează turdanews.net.

Cluj: Apare un nou mall. Cine il construieste și unde va fi ridicat 1

Scallier Ltd. desfășoară activități în domeniul gestionării investițiilor în sectorul imobiliar comercial, precum și administrarea acestor active, concentrându-se pe maximizarea valorii proprietăților în timp.

”Funshop Park este un nou lanț de parcuri comerciale care vor fi construite în orașe mici și mijlocii din România, având facilități compacte adaptate nevoilor comunităților locale.

Obiectivul nostru este să creăm un mediu care să se potrivească foarte bine nevoilor și așteptărilor locuitorilor orașelor mici și mijlocii din România și cerințelor lanțurilor locale și internaționale de retail.

Am gândit locațiile Funshop Park nu doar ca pe un loc în care clienții pot face cumpărături, dar și ca pe un centru al comunității locale unde oamenii pot petrece timp și se pot relaxa, servind o cafea sau o masă.

Fiecare locație are loc de joacă pentru copii, zona de food court exterioară, trotuare largi și acoperiș cu o lățime de 4 metri deasupra intrărilor.”, spun investitorii polonezi.

Investiția de la Turda va fi între 5-10 milioane de euro și va dezvolta zona comercială în care se află Kaufland, Altex și Deichmann.

error: Content is protected !!