Dovada că CFR nu se va prezenta la următorul meci din Liga 1. Neluţu Varga: „Ăsta e ordinul meu”

Updated on noiembrie 2, 2020 Continuă scandalul după ce CFR a pierdut aseară cu 1-2 în fața celor de la Gaz Metan. Patronul Neluţu Varga a declarat că nu va mai băga echipa pe teren duminica viitoare, după meciul cu AS Roma.

După afirmaţiile făcute de patronul celor de la CFR Cluj, looksport.ro a prezentat şi dovada că acesta nu glumeşte. Sursa citată a dezvăluit că Neluţu Varga a schimbat, deja, biletele de întoarcere de la Roma, iar destinaţia nu mai e Bucureşti, ci Cluj-Napoca.

Dovada că CFR nu se va prezenta la următorul meci din Liga 1. Neluţu Varga: „Ăsta e ordinul meu” 1
(Foto: Dan Tăuțan via CFR Cluj)

În etapa a 10-a din Liga 1, CFR Cluj are programată o deplasare la Piteşti, pentru meciul cu FC Argeş. De aceea, revenirea de la Roma s-ar fi făcut la Bucureşti, de unde echipa ar fi avut un drum scurt până în Trivale.

“Ne-au sabotat, nu mai facem parte din Liga 1. Am dat ordin să nu mai jucăm! De la Roma mergem direct la Cluj, nu mai mergem la Bucureşti. Ăsta e ordinul meu, să nu mai băgăm echipa”, a afirmat Neluţu Varga, la LookSport+.

Dan Petrescu, după meci: “Nici eu nu mai vreau să stau la echipă, că sigur nu avem nicio șansă. După meciul cu Roma, vine pauza și vreau să plec și eu. M-am săturat! Mă duc, gata! Îmi iau la revedere de la toată lumea.

Vreau să-mi iau și eu o pauză, că nu mai pot. Să vină altcineva să facă față la tot, nu numai la arbitraj, că nu numai asta e problema. Să vină altcineva și să mă lase pe mine să mă mai odihnesc”.

error: Content is protected !!