Cluj. Managerul Spitalului Județean, infectat cu coronavirus. Emanuel Ungureanu: De la cine s-a infectat și pe cine a infectat nu se știe, DSP Cluj nu a făcut anchetă epidemiologică

Updated on octombrie 26, 2020 Clujul a depășit 4 rata de incidență a coronavirusului iar lucrurile se pare că nu stau bine de loc în spitalele clujene. Oare de ce autoritățile nu conștientizează că suntem în pandemie și trebuie să ofere informații și nu doar să se limiteze la anunțul de a purta mască? Ce se întâmplă dacă autoritățile recunosc infectările din spitale? Oricum nu are nimeni curaj să meargă acolo.

Petru Șușca, “managerul incompetent” al Spitalului Județean din Cluj, este infectat cu coronavirus, anunță Emanuel Ungureanu, deputat USR și vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților. “Nu purta mască și directorul medical Adela Golea nu i-a atras atenția, nu a avut curajul. De la cine s-a infectat și pe cine a infectat Șușca nu se știe pentru că DSP Cluj nu a făcut anchetă epidemiologică”, spune Emanuel Ungureanu citat de Hotnews.

Cluj. Managerul Spitalului Județean, infectat cu coronavirus. Emanuel Ungureanu: De la cine s-a infectat și pe cine a infectat nu se știe, DSP Cluj nu a făcut anchetă epidemiologică 1

Un focar de COVID-19 este și la Clinica Chirurgie 1 a Spitalului Județean din Cluj, potrivit lui Emanuel Ungureanu: “Mai mulți medici primari și rezidenți sunt în izolare. Despre focarul de la Spitalul Județean Cluj din zona administrativă am vorbit tot eu, prefectul și DSP l-au ascuns și s-a răspândit covidul ca focul în miriște.”

“De la cine s-a infectat și pe cine a infectat Șușca nu se știe pentru că DSP Cluj nu a făcut anchetă epidemiologică deoarece este condus de același Moisescu, care a acoperit afacerile murdare ale lui Lucan, care, apropo, bravo DIICOT și DNA, traficantul de organe e liber și bogat…”, afirmă Emanuel Ungureanu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

“Îi dorim sănătate domnului Șușca pentru că are de dat explicații în mai multe dosare penale și în 17 decembrie îi mai pregătesc o surpriză, tot la DNA. Ar fi păcat să îl prindă pușcăria slăbit”, adaugă deputatul USR.

Emanuel Ungureanu mai spune că șeful Direcției de Sănătate Publică Cluj, Mihai Moisescu-Goia, “a stat 8 luni cu mâinile în pantaloni și s-a luptat să își asigure sprijin politic de la PNL, nu s-a pregătit de valul 2 de pandemie. După ce am dezvăluit neglijența au fost luare măsuri, de frică. Spitalul Clujana s-a infectat înainte să aibă pacienți…management de partid galben.”

Situația este similară și în alte spitale din țară: “La Spitalul Municipal Râmnicu-Sărat din județul Buzău secția ATI este plină de pacienți infectați, personalul medico-sanitar sanitar este epuizat fizic și emoțional. La Buzău se testează puțin, este un singur aparat RT PCR și DSP Buzău este tot un DSP Cluj doar că e roșu și nu galben…”, afirmă Emanuel Ungureanu.

error: Content is protected !!