Austrieci de la Leier deschid o fabrică de materiale de construcții la Cluj

Updated on august 25, 2020 Grupul austriac Leier, care a cumpărat în România com­paniile Brikston şi Siceram, are în derulare investiţii de peste 25 de milioane de euro în două fabrici de betoane, în judeţele Cluj (comuna Câţcău) şi Arad (comuna Şimand).

„Fiecare fabrică va avea circa 20 de angajati, acestea fiind în prezent în faza de construcţie. Cele două fabrici ar urma să fie finalizate după cum urmează: Câţcău (Cluj) în martie 2021, iar cea de la Şimand (Arad) – în iulie 2021“, spun reprezentanţii Leier, transmite Ziarul Financiar.

Austrieci de la Leier deschid o fabrică de materiale de construcții la Cluj 1

Leier Rom, compania prin care este operată activitatea din România a grupului austriac, a avut în 2019 o cifră de afaceri de 23,7 mil. lei (aproximativ 5 mil. euro), în creştere cu 25% faţă de anul precedent. Compania a avut pierderi de 2,1 milioane de lei, potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe, unde numărul mediu de angajaţi raportat pentru 2019 este 45.

Leier şi-a făcut intrarea pe piaţa locală cu o fabrică în comuna Unirea din judeţul Alba (la sud de Cluj-Napoca).

error: Content is protected !!