Updated on august 13, 2020 Regizorul Tudor Giurgiu a făcut un bilanț al ediției TIFF din acest an, o ediție specială în contextul epidemiei de coronavirus.
Tudor Giurgiu: „La ora de bilanț, cum o fost deci TIFF-ul, varianta cu mască?
Chill. Relaxat. Fără excese, în afara orelor târzii la care se terminau filmele. O ediție calmă deși noi, cei din spate, stăteam ca pe ghimpi zi de zi. Orice încălcare a regulilor și protocoalelor stabilite putea duce la consecințe greu de imaginat.
Ne-am asumat riscuri în mod conștient pentru că am știut că lucrăm cu o super-echipă care s-a mobilizat exemplar.
Iar la final, aș vrea cumva ca mesajele de bravo și felicitări să meargă la toți voluntarii, la managerii de locație, la echipa tehnică, la șoferi, la toți cei mulți care au făcut ca visul să continue. Să știe cu toții, de ex., ce ne-a scris o spectatoare pe FB: “V-a ieșit foarte bine ediția asta, deși a fost probabil mai dificil de organizat decât altele. Mi-a prins bine după atâta stat in casa, și m-am simțit in siguranța cu măsurile pe care le-ați luat!” În mare, despre asta a fost vorba anul ăsta. Despre bucuria de a participa la un eveniment, film, concert, whatever. Despre reluarea unor obiceiuri și despre revederi.
În ce mă privește, deși nu m-am întâlnit cu mulți din obișnuiții TIFF (sau nu i-am recunoscut pe sub mască), tot am avut parte de întâlniri, clipe și momente de grație:
– Cei doi băieți de 8-10 ani care mi-au cerut un autograf pe biletele cu care au fost la proiecțiile EducaTIFF de dimineață. Respect și toate omagiile mele mamei lor, care i-a dus zi de zi la film
– Finalul de la “La Dolce Vita” pe ecranul uriaș din Piața Unirii
– Mersul prin locațiile noi care au găzduit proiecții – la Episcopia Unitariană, prin curtea căreia treceam săptămânal, copil fiind, când mergeam la baschet în sala de sport de la Brassai. În Hoia, unde în lipsă de OZN-uri și fantome, s-au putut vedea filme spooky și fără limite. La Muzeul de Artă, unde a fost poate cel mai fain loc de văzut filme, deopotrivă ziua și seara. La USAMV, unde am fost spectator fidel la filmele din competiție, loc care trebe musai păstrat la anul. Sau în curtea UBB, unde parcă tot decorul era făcut pentru a găzdui proiecții de film. Majoritatea sold-out.
– Colegii proiecționiști veniți din Germania, cu camioane de echipamente – bucuroși ca niște copii că, în fine, au de lucru
-Mersul cu trotineta prin oraș pe la 2 noaptea
– Cina de la “Manger” de dinainte de deschidere, unde am discutat în contradictoriu mult și bine cu Chiri, Oana și Cristian, dacă mersul la TIFF-ul “distanțat social” va fi cam ca la sărbătoare sau la înmormîntare.
– Bucuria că am avut și invitați străini, oameni care au venit din Danemarca, Franța, Rusia, Serbia, Polonia, etc. Au venit pentru că se sufocaseră de atâta stat “la cutie” și s-au bucurat că TIFF a fost primul mare festival care s-a întâmplat “pe bune”, nu online.
– InspiraTIFF-urile unde Mihnea Măruţă a dialogat cu Marina Voica și Horia Tecau. Lecții de viață și de performanță. O să le vedeți curînd pe TIFF Unlimited.
– Seara de duminică de la DaPino. Fără alte detalii.
– Faptul că filmul belgian “Patrick” a luat premiul de regie. Un film de o delicatețe uluitoare. O să-l vedeți în cinematografe, când va fi să fie.
A propos de săli. Nu pot pricepe în niciun fel de ce acestea sunt considerate drept “roșii”, atunci când vine vorba de riscurile asociate Covid. În condițiile în care toată Europa (minus Kosovo, Albania și România) a dat drumul la proiecții de film (cu triaj la intrare, cu 30-50% capacitate sală) din final de iunie-iulie, cu intervale mai mari între proiecții, etc. Și cifrele cazurilor noi nu au luat-o razna..
Sau de ce nu se permite organizarea unor evenimente culturale în aer liber de până la 1000 de spectatori, acolo unde spațiul permite și distanțarea socială se poate asigura. De ce întotdeauna cultura e periculoasă și pelerinajele religioase nu? De ce trebuie oamenii să stea corect distanțați și cu mască în perimetrul evenimentului iar dincolo de gard lumea poate circula în grupuri de câte 6-7 (nemascați) sau poate sta ciur la terase. De ce nu am putut vinde apă sau bere în spațiul unde am făcut proiecțiile (de ex. Piața Unirii) dar era absolut OK ca oamenii să iasă 10 metri după gard să își ia un drink de la terasă și să se întoarcă la film? Aceeași mirare filosofică văd că a avut-o și Andrei Sosa de la Expirat, forțat să închidă terasa din Vamă la 23.00 (că așa e regula) atunci când pe plaja din fața lui 200 persoane chefuiau strașnic. Evident, fără ca nimeni să intervină.
Mi-e ciudă și mie că nu există dialog (vorba lui Cristi Puiu, în fapt, esența mult-discutatului său speech) sau că trăim vremuri în care trebuie să ne “conformăm” pentru că nu e altă cale.
Noi am făcut-o, ne-am pliat pe logica autorităților, n-am mai pus întrebări și am putut organiza un TIFF exemplar din perspectiva siguranței celor prezenți. Ori, da, asta a contat cel mai mult.
Festivalul însă s-a dus, dilemele au rămas, cinema-urile se vor umple de praf, iar actorii nu joacă.”