Cluj: Numărul persoanelor infectate cu coronavirus la Luna crește. 4 persoane sunt confirmate pozitiv

Updated on iulie 13, 2020 Numărul persoanelor infectate la Luna a crescut la patru.

”Îngrijorarea mare este că toate cele trei persoane (între timp numărul a crescut la 4, n.r.) au avut tangența cu foarte multe persoane atât la serviciu cât și acasă”, a anunțat primarul din Luna, potrivit turdanews.ro.

Cluj: Numărul persoanelor infectate cu coronavirus la Luna crește. 4 persoane sunt confirmate pozitiv 1

”Din păcate la Luna numărul celor infestați a început sa crească. Dacă ieri am avut un caz astăzi din păcate au mai fost depistate două persoane, toate cele trei cazuri fiind din aceeași familie. Este regretabil ce se întâmplă, oricine ar fii persoanele în cauză. Relaxarea și mai nou neobligativitate de a intra în izolare la domiciliu 14 zile după sosirea din altă țară (Italia) duce la aceste evenimente deosebit de grave. Îngrijorarea mare este că toate cele trei persoane au avut tangența cu foarte multe persoane atât la serviciu cât și acasă.

Având în vedere că totul s-a întâmplat sâmbătă și duminică, populația din cartierul respectiv nefiind pregătită cu măști și neavând de unde să-și procure, am distribuit la fiecare casă câte două măști pentru a evita noi contaminări și pentru ca adulții să poată pleca la serviciu și cumpărături într-o mai mare siguranță.

Revin din nou cu rugămintea către toți consătenii de a respecta distanța socială, de a purta masca și de a evita aglomerațiile. Avem o situație foarte delicată care poate genera ce-i mai rău pentru satul nostru daca nu suntem atenți și vigilenți!

Va mulțumesc pentru înțelegere și va doresc sănătate tuturor!”, a anunțat primarul Aurel Giurgiu.

error: Content is protected !!