Updated on iulie 10, 2020 Compania Bosch a inaugurat la Cluj Napoca sediul Centrului de Inginerie Bosch, în urma unei investiții de 30 de milioane de euro.
Noua clădire acoperă o suprafaţă totală construită de 17.500 de mp, cu peste 10.000 de mp de spaţii de birouri moderne şi personalizate, în care lucrează 500 de angajaţi, informează Ziarul Financiar.
„Visul meu a fost să construim propria noastră clădire, ca extensie a birourilor și laboratoarelor noastre inovatoare de la Jucu și parte a unui campus software modern, chiar în inima orașului. Acest vis a devenit realitate datorită unei echipe motivate – sute de colegi și ambasadori Bosch.
Astăzi, mă simt mândru să inaugurăm această clădire impresionantă, în care peste 500 dintre colegii noștri lucrează, într-un mediu de lucru inspirațional, la cele mai recente proiecte de tehnologie în domeniul mobilității, contribuind la succesul global al companiei Bosch” – a spus Dennis Raabe, fostul director al Centrului de Inginerie Bosch din Cluj, care a finalizat cu succes acest proiect.
Centrul de Inginerie oferă angajaţilor un centru medical, o cantină, dar şi o zonă de gimnastică.
„Bosch continuă să vadă un potenţial considerabil în România, iar inaugurarea noului sediu al Centrului de Inginerie din Cluj subliniază angajamentul nostru faţă de ţară”, a spus directorul general al Bosch România, Mihai Boldijar.
În cadrul Centrului de Inginerie Bosch din Cluj-Napoca se dezvoltă produse de software, hardware, ingineria fiabilităţii şi mecanică. Printre proiecte se numără cele privind tehnologia pentru conducerea autonomă, conectată, Internetul lucrurilor, dar şi cele care se referă la vehiculele electrice.
Lucrările la noua clădire au început în martie 2018 şi au fost finalizate în februarie 2020.