(Video) Tânăr de 20 de ani, băut și fără permis, a furat o autoutilitară din fața unui hotel din Cluj Napoca și a fost urmărit prin tot județul. Polițiștii au tras focuri de armă

Updated on iunie 27, 2020 Un tânăr de 20 de ani a fost prins de polițiști după ce a furat o autoutilitară din parcarea unui hotel din Cluj Napoca. Întreaga întâmplare a avut loc azi noapte.

Autoutilitara a fost dată în atenția patrulelor din întreg județul, formându-se filtre rutiere pe raza întregului județ, informează turdanews.ro.

(Video) Tânăr de 20 de ani, băut și fără permis, a furat o autoutilitară din fața unui hotel din Cluj Napoca și a fost urmărit prin tot județul. Polițiștii au tras focuri de armă 1

La scurt timp, aceasta a fost identificată în municipiul Cluj-Napoca de către un echipaj din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi.

Polițiștii au procedat la efectuarea unui semnal de oprire însă, conducătorul auto și-a continuat deplasarea, motiv pentru care, polițiștii au procedat la urmărirea acestuia, împreună cu echipaje de poliție rutieră și de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca și Poliției municipiul Gherla și a Serviciului Rutier.

În timpul urmăririi, atât polițiștii cât și jandarmii din cadrul Grupării Mobile Cluj-Napoca au tras mai multe focuri de armă, de avertisment și asupra autovehiculului, fără a rezulta rănirea vreunei persoane.

Vezi video aici:

Autoutilitara a fost urmărită aproximativ 25 de km, până în localitatea Bonțida, unde conducătorul a abandonat-o și s-a ascuns într-o locuința din apropiere, unde a fost identificat de către polițiști la scurt timp.

În urma verificărilor, s-a stabilit ca este un tânăr de 20 de ani, din municipiul Cluj-Napoca.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de peste 0.85 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, polițiștii au constatat că, acesta nu poseda permis de conducere.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal.

error: Content is protected !!