Updated on iunie 7, 2020 Jurnalista Violeta Vijulie face o comparație între prima ei învățătoare și o învățătoare de la o școală din Cluj.
Violeta Vijulie: „🚩 VREAU CA PROFA DE LA CLUJ SĂ FIE PRIMA MEA ÎNVĂȚĂTOARE!
A fost ieri Ziua Învățătorului și nu am apucat și eu să vă spun nimic, dar asta pentru că am muncit mult, să știți!
În poza sunt la Cluj, la o școală super renovată, dotată și dichisită de primarul Emil Boc, pe fonduri europene, dar acesta nu e cel mai important aspect. Când am intrat am văzut o fetiță care alerga pe culoar (ce o fi pățit, zic eu?)
Iar ea se oprește fix în brațele unei profesoare și ii vorbește cu atâta dragoste că pare neverosimil. La fel îi răspunde și profesoara. Părea de camera ascunsă. A plecat fetița, m-am îndreptat către profesoară, a venit și un profesor între timp. Am vorbit cu amândoi. Profesoara chiar iubea și era iubită. La fel și profesorul, doar că la el manifestarea era mai puțin spectaculoasă.
Eu, în școala primară am avut-o învățătoare pe d na Savu, foarte bun pedagog, dar nedrept. Iubea copiii cu ai căror părinti era vecină în cartier. Favoriza cu note după cadourile aduse.
Mama mea i-a făcut rost de niste cafea (pe atunci în magazine se găsea o mizerie numită Nechezol, un înlocuitor de cafea), apoi ea cerea mereu. Nu putea să-i facă rost mereu! O mai îmbunau buchetele de liliac și eleganta floare de anturium cu care eu ieșeam in evidență la toate strângerile de flori. Îmi dădea mereu 8 la caligrafie. Și la mate unde stiam foarte bine îmi dădea 9 pt că n a înțeles ea ceva și că așa mă motivează.
De fapt, nu voia să fie nevoită să îmi dea și mie coroniță, dar nu prea avea cum pt că eram deșteaptă și conștiincioasă. Într-un an mi-a dat 8 la muzică – desi eu faceam scoala de muzica unde intrasem cu examen si unde dadeam examene de teorie si practică (vioară) în fiecare trimestru – ca să nu iau coroniță. Și a reușit! Atunci, finalul de an școlar a fost un coșmar pentru mine.
Dar asta, deși mi-a marcat toată viața și cu greu am reușit abia ca adult să îmi depășesc sentimentul de inferioritate imprimat prin aceste metode, nu e cel mai rău lucru.
Cel mai rău lucru a fost când mi-a spus să întind mâinile, cu palmele în jos, și m-a lovit peste ele, de mai multe ori, cu arătătorul de lemn gros. De ce? Pentru că îi luasem apărarea unui coleg în fața unei eleve pe care o proteja! Asta m-a făcut să am în mine o furie constantă împotriva nedreptății, dar și o rană în suflet care nu se va închide niciodată!
Vreau ca profa de la Cluj să fie prima mea învâțătoare! Pentru că modul în care te tratează prima învățătoare, te marchează pe viață!”