(Video) Cluj. Melodie în onoarea medicilor din prima linie, compusă de un tânăr liberian stabilit aici

Updated on mai 28, 2020 Un tânăr liberian din Cluj-Napoca a compus o melodie în onoarea medicilor din prima linie.

Charles este originar din Liberia și locuiește în Cluj-Napoca din anul 2011. A venit aici să studieze, și deja consideră că România este a doua lui casă. Pentru videoclip a adunat timp de 2 săptămâni mesaje de mulțumire și zeci de fotografii cu oameni din Africa, America, Europa și Asia, informează stirileprotv.ro.

Melodie în onoarea medicilor

Charles Wratto, student: „Doctorii au lucrat aproape non-stop și au avut o presiune imensă, nu contează de unde erau. Noi am crezut că ne putem arată suportul, indiferent cât de mic este. Este un ajutor al nostru către medici. Ne-am gândit că cel mai bun mod de a-i sprijini pe medici este să facem un cântec, nu doar să vorbim despre această situație ci și să ne arătăm aprecierea pentru acești oameni care își sacrifică viețile.”

Medicii spun că aceste dovezi de apreciere le dau putere să meargă mai departe.

Irina Filipescu, medic Spitalul de Boli Infecțioase Cluj-Napoca: „Această perioadă a fost extrem de dificilă pentru noi ca și medici. Orice suport pe care noi îl primim chiar și în acest format de media pe care îl primim, cum este și acest filmuleț la nivel mondial, înseamnă foarte mult și ne ajută să venim în continuare la servici, să ne putem desfășura munca cu putere în continuare.”

Tânărul din Liberia a dorit să le mulțumească și celor care lucrează în alte domenii și sunt expuși virusului.

Vezi video aici:

Charles Wratto, student: „Acest cântec este dedicat tuturor celor care muncesc, indiferent că ești șofer de ambulanță, asistență, paznic al unui spital, polițist care ce ne spune să respectăm regulile sau chiar ofițer militar.”

error: Content is protected !!