Cluj. Iulius Mall, scena unor orori greu de imaginat. “De aici am văzut totul”. Pedofilii de la ”Iulius Mall” au fost arestați

Updated on mai 28, 2020 Cel puțin cinci copii, cu vârste între 9 și 12 ani, au fost abuzați de doi bărbați, angajați ai în Iulius Mall din Cluj. Aceștia au fost arestați de judecători la propunere procurorilor.

Suspecții, spun anchetatorii, încercau să formeze și o rețea, pentru racolarea minorilor. Îl convinseseră pe un băiat de 11 ani să-i aducă pe cei mici, ademeniți cu diverse sume de bani, în locuințele lor, dar și într-un depozit al magazinului, anunță Stirile Pro Tv.

Cluj. Iulius Mall, scena unor orori greu de imaginat. “De aici am văzut totul”. Pedofilii de la ”Iulius Mall” au fost arestați 1

Anchetatorii au intrat pe fir după ce rudele unui copil agresat şi-au dat seama că ceva nu este în regulă cu el şi au cerut ajutorul autorităţilor. Suspecţii au 34 şi 38 de ani.

Potrivit anchetatorilor, cei doi indivizi ar fi început şirul ororilor încă de acum doi ani. Aceştia acţionau prin intermediul unui alt minor de 11 ani şi atrăgeau victimele, după ce le promiteau bani, ca recompensă.

Procurorii spun că faptele ar fi fost comise chiar şi în incinta centrului comercial, unde cei doi erau angajaţi. Victimele au fost însă ademenite şi la locuinţele acestora, chiar şi în perioada februarie-martie, a acestui an. Totul ar fi fost posibil cu ajutorul unui alt minor de 11 ani, pe care suspecţii l-au agresat sexual, apoi l-au obligat să păcălească alţi copii şi să-i aducă la ei acasă ori la centrul comercial unde lucrau.

″În perioada februarie – mai 2020, în repetate rânduri, profitând de incapacitatea persoanei vătămate minore (în vârstă de 11 ani) de a-şi exprima voinţa, inculpatul ar fi săvârşit acte de natură sexuală asupra acesteia, atât într-o încăpere din incinta unui centru comercial din Cluj-Napoca, precum și la locuința inculpatului.”

Unul dintre indivizi locuia cu încă şase persoane, iar colegii lui spun că l-au văzut cum aduce copii acasă. Dar nu au intervenit să anunţe poliţia.

Colegul de cameră al unuia dintre bărbaţi: “Nu am fi ştiut această persoană să facă aşa ceva cu un copil minor. Se punea în pat cu el. El a zis să nu avem treabă cu el, ca el este unchiul lui. Deci de aici am văzut eu totul. Când am văzut că acel individ, nu mi-a venit să cred că el făcea aşa ceva. Nu mi-a venit să cred treaba asta.”

Până acum ar fi căzut victime 5 minori, spun procurorii, dar aceştia au informaţii că numărul victimelor este mult mai mare. Copiii abuzaţi sexual pot fi afectaţi pe termen lung, explica un psiholog.

error: Content is protected !!