Doi soți din Cluj infectați cu coronavirus au învins boala. Soția a născut un băiețel chiar înainte de externare. „Le sunt recunoscător medicilor care m-au tratat”

Updated on mai 18, 2020 Doi soți din Cluj infectați cu coronavirus s-au vindecat după ce au fost tratați la Spitalul de Boli Infecțioase. Cu câteva zile înainte de a fi externaţi, tânăra a născut un băieţel.

Silvia şi Andrei Balint, doi tineri din Cluj, au fost printre cei peste 15.000 de români afectaţi direct de epidemie. Primul care s-a îmbolnăvit a fost Andrei.

El a ţinut şi un jurnal în care a urmărit filmul evenimentelor, transpus ulterior într-o infografie. Iar infografia a fost publicată pe contul său de Facebook, după externare, anunță Adevarul.

soți din Cluj infectați

„Eu am fost cel care s-a îmbolnăvit primul la mine în familie. Boala am luat-o de la un coleg de la muncă, deci nu am fost singurul. Cumva, parcă nici nu a fost o surpriză că m-am îmbolnăvit, într-un fel mă şi aşteptam la asta, atunci când am aflat că rezultatele unui coleg de-al meu au indicat faptul că era pozitiv. Doar că eu am avut cea mai grea formă de boală dintre toţi cei pe care îi ştiu”, povesteşte Andrei.

Revenit în salon după ce starea i s-a ameliorat, a primit un coleg nou de „cameră”. Soţia sa, Silvia, care a luat boala chiar de la el, a fost şi ea internată, după ce testele ei au arătat că a contactat virusul.

Situaţia Silviei Balint, însărcinată în ultima lună, a fost monitorizată atent de medici, pentru a evita orice fel de riscuri.

„Eram aproape sigur că aşa se va întâmpla şi că se va îmbolnăvi şi ea, iar asta nu ne-a luat foarte mult prin surprindere.

Din fericire, ea a suferit de o formă mult mai uşoară a bolii. A avut ca simptome pierderea gustului şi a mirosului şi a fost internată repede. Am stat cam două săptămâni împreună, în aceeaşi cameră la spital”, spune tânărul.

Doi soți din Cluj infectați cu coronavirus s-au vindecat

„Pe 8 mai, soţia mea a născut. Ian, băieţelul nostru, nu a fost deloc afectat de virus. S-a născut perfect sănătos, se simte excelent şi e cel mai frumos cadou pe care îl puteam primi. Din acel moment era deja clar că nu se mai poate întâmpla nimic rău”, adaugă Andrei Balint.

„Le sunt recunoscător medicilor care m-au tratat. Printre ei sunt şi medici şi asistente pe care nu-i ştiu, pentru că erau echipaţi şi nu le puteam distinge chipurile. Aş vrea să-i mulţumesc în primul rând doamnei doctor Astrid Binder, care a avut grijă de mine în mod deosebit şi a făcut tot ce ţinea de ea ca să-mi fie bine. Aş vrea să le pot mulţumi şi colegilor ei, dar mă gândeam că şi dacă ne-am întâlni pe stradă, aş putea să trec pe lângă ei fără să-i recunosc şi fără să le pot mulţumi. Aşa că o fac aici, acum. Fără ei nu ştiu cum ar fi fost” Andrei Balint, pacient Covid-19

error: Content is protected !!