Cluj: „Tanti Mitzi”, cea mai bătrână femeie din România, aflată la Căminul de Bătrâni „Zâna Bună” din Gherla, a decedat astăzi. Urma să împlinească 108 ani

Updated on mai 11, 2020 Maria Ana Morariu, cunoscută ca Tanti Mitzi, considerată cea mai bătrână femeie din România, a decedat astăzi la vârsta de 107 ani și 10 luni.

Ea se afla în îngrijirea Căminului de Bătrâni „Zâna Bună” din Gherla și urma să împlinească vârsta de 108 ani în luna iunie.

cea mai bătrână femeie din România

„Tanti Mitzi l-a cunoscut pe George Coșbuc, care îl vizita la Gherla pe tatăl ei si pe generalul Traian Mosoiu.

În 1948 i-a fost naționalizată averea, apoi a dus o viață grea, în anii comunismului. Și bunicii ei au fost longevivi: 105, respectiv 106 ani”, scrie ghrlainfo.ro.

Înmormântarea are loc luni la amiază, în cadru restrâns, la cimitirul de lângă penitenciar.

Reprezentanții căminului de bătrâni în îngrijirea căruia se afla erau optimiști în urmă cu câteva zile că greul a trecut și așteptau cu nerăbdare împlinirea vârstei de 108 ani.

„Cea mai batrana femeie din Romania este din Gherla .Acum o avem in ingrijirea noastra la Caminul de Batrani “Zana Buna” din aceeasi localitate.Am reusit sa depasim aceasta perioada grea, cand boala a luat multe vieti si a afectat in special oamenii in varsta.Este bine .In 21 iunie speram sa i sarbatorim ziua de nastere la cea de a 108 aniversare.Nu a fost casatorita niciodata si nu are copii.Sa fie oare acesta secretul longevitatii?”, au scris aceștia în urmă cu câteva zile.

error: Content is protected !!